Craiova Maxima

[danis]

Echipa cu 15 titulari
1982/1983 a reprezentat, fara indoiala, sezonul cel mai bun din istoria "Campioanei unei mari iubiri". Echipa de atunci a ramas multa vreme pe buzele microbistilor români, indiferent ca erau suporteri ai Stiintei sau nu.

Sub bagheta antrenorilor Constantin Otet si Nicolae Ivan, Universitatea Craiova a ajuns pana in semifinalele cupei UEFA, eliminand formatii de prim rang in Europa, ca Fiorentina (vicecampioana Italiei), Girondins de Bordeaux (Franta) si F.C. Kaiserslautern (Germania Federala) si parasind competitia dupa o dubla mansa in care nu a pierdut in fata formatiei Benfica Lisabona (Portugalia), fosta dubla campioana si tripla vicecampioana a Europei. A fost prima semifinala de cupa europeana jucata de o echipa din Romania, iar la nivel de cupa UEFA este, in continuare, o realizare unica, nici o alta formatie romaneasca nemaiajungand pana in prezent in aceasta faza avansata a cupei UEFA.

Craiova maxima

Dupa perioada de acomodare pe prima scena, Universitatea incepe sa semene tot mai mult cu o echipa echilibrata, inteligenta si combinativa. Universitatea obtine in sezonul 1973-1974 primul titlu de campioana a Romaniei, ocupand primul loc de la inceputul sezonului si pana la sfarsit. Tot acum, echipa craioveana va elimina pe Fiorentina in Cupa UEFA, dupa 0-0 in Italia si 1-0 la Craiova (gol semnat de Oblemenco in minutul 89), insa nu va reusi sa treaca de Standard Liege (0-2, 1-1). Echipa condusa atunci de Constantin Cernaianu si Constantin Otet ii avea in componenta pe Oprea, Manta, Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Strambeanu, Ivan, Nita, Balaci, Berneanu, taralunga, Oblemenco, Balan, Pana, Boc, Stefanescu, Marcu, Stancescu, Kiss, Chivu, Negrila, Constantinescu.

Dupa primul titlu de campioana, urmeaza o perioada mai putin fasta pentru echipa din Banie. Sezonul 1974-1975 nu este unul prea reusit, in ciuda evolutiilor bune din Cupa si Campionat. Universitatea ocupa la finele sezonului locul 3 in clasament, iar in Cupa Romaniei pierde finala in fata echipei Rapid (1-2) dupa ce elimina pe rand pe Energia Onesti, UTA, Universitatea Cluj si ASA Tg Mures. In Cupa UEFA, oltenii nu fac deloc o figura frumoasa, fiind eliminati de Atvidaberg dupa 2-1 in tur si 1-3 in mansa a doua.


In 1976 Universitatea ocupa un loc modest, 6, iar in Cupa este eliminata de CSU Galati dupa ce trecuse de doua echipe bune ale fotbalului nostru la aceea ora: UTA si Sportul Studentesc. In Cupa UEFA Steaua Rosie Belgrad ne aplica o severa corectie chiar pe Central, 1-3 in prima mansa (va urma un 1-1 la Belgrad).


Universitatea Craiova reuseste castigarea Cupei Romaniei in sezonul 1976-1977, invingand in finala pe Steaua, scor 2-1. In campionat, studentii craioveni ocupa doar locul 3, insa nu participa in nici o Cupa Europeana datorita pozitiei modeste, locul 6, ocupat in sezonul anterior. Urmeaza doi ani de Cupa Cupelor, nu prea convingatori. In sezonul 1977-1978 Universitatea trece la pas in primul tur de Olympiakos Nicosia (6-1 si 2-0) insa pierde calificarea cu Dinamo Moscova chiar la Craiova (0-2, 2-0 si 0-3). In Campionat, oltenii ocupa din nou un loc modest, pozitia a 6-a, insa castiga Cupa Romaniei, 3-1 cu Olimpia Satu-Mare in finala. Sezonul urmator Universitatea ocupa locul 4 in clasament, iar in Cupa este eliminata inca din sferturi de Steagul Rosu Brasov, in urma executarii loviturilor de la 11 metri. In Cupa Cupelor, craiovenii sunt eliminati inca din primul tur, 3-4 si 1-1 cu Fortuna Duseldorf.

Dupa aceste insuccese, echipa condusa de Ion Oblemenco si Valentin Stanescu se hotareste sa bata la poarta marii performante. In 1979 vom inregistra prima mare victorie europeana: dupa ce trec la pas de Wienner SC (0-0, 3-1), studentii elimina mult mai titrata Leeds United. Dupa 2-0 la Craiova, cu goluri inscrise de Balaci (8) si Irimescu (84), cu un raport al suturilor spre poarta de-a dreptul zdrobitor in favoarea craiovenilor 17-5 (10-1), la Leeds va urma un rezultat care a varsat multa cerneala in presa din toata Europa: 0-2. Cirtu (73) si Beldeanu (85) au ucis sperantele britanicilor care se aratau foarte increzatori inaintea jocului. "Universitatea s-a prezentat ca o formatie care nu putea pierde dupa cum a evoluat. N-am mai vazut la Leeds o echipa straina jucand atat de bine de la Juventus si Valencia" avea sa declare la sfarsitul jocului Lindley, antrenorul secund al celor de la Leeds, iar Gussins, unul din conducatorii clubului englez avea doar cuvinte de lauda la adresa golului lui Beldeanu, inscris de la 30 de metri: "Un gol ca acesta se vede o data la 20 de ani". Din pacate urmeaza o eliminare in fata germanilor de la Borussia Monchengladbach, determinata de evolutia sub orice critica a centralului scotian Syme. Asadar 2-0 in Germania si apoi o victorie de palmares pentru olteni, 1-0 la Craiova.
In campionat, Universitatea ocupa un loc putin asteptat, locul 4, la 7 puncte de campioana FC Arges si cu cea mai buna aparare din serie, doar 25 de goluri primite. In Cupa, Universitatea a fost eliminata in sferturi de catre Steagul Rosu Brasov.


In sezoanele 1979-1980 si 1980-1981 Universitatea reuseste castigarea campionatului, iar Balaci primeste titlul de cel mai bun jucator roman. In 1981 craiovenii castiga si Cupa Romaniei (6-0 in finala cu Poli Timisoara), obtinand astfel primul event dupa foarte mult timp in fotbalul romanesc. Pe plan extern, sortii ii acorda Universitatii un adversar mai mult decat dificil: Internazionale Milano. Calificarea este pierduta, din pacate, chiar in Banie, scor 0-2, datorita fricii de adversar si nicidecum valorii inferioare. In returul de la Milano, oltenii obtin un egal, 1-1, cu un gol inscris in minutul 17 de Beldeanu.

In sezonul 1981-1982 Universitatea ocupa in campionat locul 2, la 2 puncte de campioana Dinamo, dar in Cupa este oprita la "masa verde", 0-3 cu Minerul Certej. Pe plan international insa, studentii craioveni fac din nou o figura frumoasa in CCE. In primul tur, Olympiakos Pireu este practic desfiintata la Craiova 3-0, goluri marcate de Cirtu (7), Irimescu (67) si Ticleanu (89) si cu un raport al suturilor (din nou) zdrobitor in favoarea noastra: 25-5 (14-3). In retur, grecii nu au reusit decat o victorie de prestigiu, 2-0, insuficienta insa. Urmatorul adversar al Universitatii este BK Copenhaga insa danezii nu pareau a fi o adversara prea dificila. Cu toate acestea, nordicii obtin chiar o victorie datatoare de sperante in Danemarca, scor 1-0. In retur insa, oltenii, impinsi de la spate de peste 30.000 de suporteri inving categoric cu 4-1 dupa golurile lui Crisan (8), Balaci (24), Beldeanu (54) si Camataru (72). Si tocmai unde ne credeam mai stapani si aproape imposibil de invins, acasa, pe Central, vom pierde prima mansa cu urmatorul adversar de calibru: Bayern Munchen. Nemtii rezolva calificarea inca din primele 19 minute ale turului de la Craiova inscriind prin Breitner (7) si Rummenigge (19). In retur nu s-a mai putut face nimic, oltenii obtinand din nou un egal pentru palmares, 1-1, cu un gol inscris de Geolgau (31).

Sezonul 1982-1983 a ramas in istoria echipei drept cel mai bun an competitional. Pe plan intern, Universitatea ocupa locul 2 la 3 puncte de campioana Dinamo, insa avand cel mai bun atac din serie, 66 de goluri. Cupa este castigata din nou de olteni in fata aceleiasi Poli Timisoara, de acesta data scorul fiind 2-1. Insa ceea ce a reusit Universitatea pe plan extern, in Cupa UEFA, ramane intiparit cu majuscule chiar in istoria fotbalului romanesc, nu numai in cel al orasului Craiova. Echipa din Banie reuseste sa ajunga pana in semifinale, performanta neatinsa pana atunci de vreo echipa romaneasca. Prima adversara a Craiovei era, din nou, Fiorentina, echipa lui Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni sau Grazziani. Dupa 3-1 la Craiova (0-1 la pauza!), Universitatea s-a aparat organizat in Italia si a pornit naucitor de contra-atac, insa victoria a fost de partea fiorentinilor, 1-0; insuficient insa. Dupa o calificare usoara in fata echipei Schamrock Rovers, 2-0 in deplasare si 3-0 acasa, Universitatea trebuia sa dea piept cu un nou adversar impresionant: Girondins de Bordeaux. Francezii au obtinut victoria la ei acasa, 1-0, la fel si oltenii in Craiova. Au urmat prelungiri, in care Geolgau a adus calificarea in minutul 101. Lista echipelor de top care aveau sa dea piept cu Universitatea era parca nesfarsita. FC Kaiserslautern se arata foarte optimista in ceea ce priveste calificarea, inaintea dublei cu Universitatea din sferturile Cupei UEFA. In Germania, nemtii au invins cu 3-2 (dupa 3-0), golurile noastre fiind semnate de Geolgau si Ticleanu. In retur, la Craiova, Negrila ne aduce calificarea abia in minutul 82, inscriind pentru 1-0. Sortii ne-au ales pentru semifinale o echipa cu mult mai puternica decat precedentele care, pana la urma, va si castiga trofeul: Benfica Lisabona. Dupa un 0-0 foarte bun din Portugalia, toata Romania astepta o victorie a Universitatii si, implicit, calificarea in finala. Nu a fost insa sa fie, meciul terminandu-se la egalitate 1-1 (Balaci 17 si Filipovici 53). Am putea spune ca echipa craioveana a pierdut calificarea datorita unei bari neregulamentare, insa adevarul este ca Universitatea a pierdut pe mana ei, fiindu-i parca frica de o accedere in finala. Raportul suturilor este sugestiv pentru ce s-a jucat pe teren: 7-12 (3-5).

In sezonul 1983-1984 Universitatea inregistreaza esecuri pe toate planurile: in campionat ocupa un modest loc 3, la 6 puncte de Dinamo, insa cu cea mai buna aparare dupa Steaua (27 de goluri primite); in Cupa este eliminata in optimi de Rapid Bucuresti cu scorul de 2-1, dupa ce Universitatea eliminase cu acelasi scor pe FC Bihor in 16-imi; iar in Cupa UEFA primeste un dus rece din partea formatiei Haiduk Split (1-0, 1-4).

Editia 1984-1985 reprezinta ultimul an al Craiovei-Maxima, anul in care echipa craioveana joaca finala Cupei Romaniei si va face o figura frumoasa, din nou, in Cupa UEFA. In campionat insa, Universitatea se indeparteaza tot mai mult de locurile fruntase ale clasamentului, ocupand locul 4 la nu mai putin de 15 puncte in urma campioanei Steaua. In Cupa, studentii craioveni inving pe SC Tirgovieste, FCM Brasov, ASA Mizil si Poli Iasi, insa in finala sunt infranti de Steaua cu 2-1. In Cupa UEFA, Universitatea da piept in primul tur cu spaniolii de la Betis Sevilla. Dupa 1-0 in Spania urmeaza victorie cu acelasi scor pentru olteni la Craiova si 6-3 la loviturile de departajare. Olympiakos Pireu este eliminata din nou de craioveni printr-o dubla victorie, 1-0 (ambele goluri fiind inscrise de Cirtu). Desi parea un adversar mai accesibil, Zelejnicear Sarajevo ne va aplica o severa corectie in dubla mansa. Universitatea incepe bine si ia un avantaj linistitor dupa prima confruntare, 2-0 cu goluri marcate de Beldeanu (19) si Camataru (26 din lovitura de la 11 metri). Returul insa va fi un adevarat cosmar pentru echipa craioveana, aceasta pierzand cu un scor de-a dreptul incredibil: 0-4, insa si cu ajutorul arbitrului Ronald Bridges.

[Mancini]

Silviu Lung!
Un nume de legenda în fotbalul românesc. Putin stiu faptul ca în familia sa au existat înca doua persoane cu acelasi nume. Tatal fostului goal-keeper de la Univ. Craiova, ajuns acum la 51 de ani, dar si unul dintre baietii lui, Silviu Lung junior ,aflat în lotul echipei din Banie. De asemenea, se cunoaste ca Lung mai are un fiu pe nume Tiberiu, care este tot portar, la fel ca tatal si fratele sau. Dintre cei enumerati, doar regretatul Silviu Lung senior nu a practicat vreun sport.

S-a nascut în Satu Mare, dar a preferat sa se transfere în Banie desi primise oferta de patru ori mai buna de la Timisoara. „Lung mijlociul” a avut o cariera de exceptie, însa si asa au existat câteva neîmpliniri. Una dintre ele ar fi ca a refuzat transferul la Steaua si a ratat ocazia sa apere buturile militarilor în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla, împotriva Barcelonei (1986), dar si in finala Cupei Intercontinentale (1987).

Fostul portar Universitatii Craiova a vorbit despre trecutul sau:
“Multi au luat asupra lor niste merite pe care nu le aveau. Eu nu am plecat atunci la Steaua pentru ca nu am vrut. Iubeam Universitatea si am vrut sa ramân în Banie. Sincer, regret si acum ca nu am facut acel pas pentru ca era important sa am în CV ca am aparat într-o finala europeana si intercontinentala”, a recunoscut Lung. Totusi, peste câtiva ani a plecat la echipa din Ghencea. “Nu a fost nici un fel de influenta politica. Am plecat pentru ca ajunsesem la 30 de ani si mi s-a promis ca în doi ani mi se va da drumul sa plec în strainatate. Desi nu a fost primordial factorul financiar, pot sa va spun ca am câstigat la Steaua în doi ani mai mult decât am luat de la Craiova în 15 ani”, a continuat Silviu Lung.
Desi este originar din Satu Mare, Silviu Lung a devenit un oltean adevarat în foarte scurt timp. Mai mult, a evoluat 15 sezoane în tricoul “alb-albastru”. În 1971 a fost legitimat la Victoria Carei, iar din 1974 a fost transferat la „Stiinta”. “Domnul profesor Stroe avea o cunostinta în Carei, pe profesorul Latea, si prin el am ajuns la Craiova. Culmea este faptul ca dupa câteva zile am primit o oferta de la Timisoara, însa tatal meu a spus ca este om de cuvânt si a promis Universitatii ca voi juca în Banie. Ca o comparatie, pot sa spun ca banatenii mi-au oferit 40.000 de lei, iar oltenii doar 10.000 de lei. Pentru mine nu au primat banii. Era mândria de ajunge la o echipa mare si m-a tentat ca era o formatie studenteasca. Asa cum putut sa îmi termin si studiile”, a expus Lung.

Sotia l-a tinut atatia ani in Banie
Faptul ca a ramas atât de mult în Craiova poate fi explicat de relatia foarte buna pe care a avut-o cu sotia sa, Maria, care era din capitala Olteniei. “Am avut o relatie foarte buna cu Maria, a fost dragoste la prima vedere si asta se mentine si acum”, a dezvaluit Lung. El si-a amintit si una din întâmplarile amuzante ale carierei sale : “La finalul unui meci din Cipru, unde am câstigat cu 1-0, am schimbat tricourile cu adversarii. Conducatorul delegatiei a venit sa ne felicite pentru victorie. Nu observase ca schimbasem tricourile si i-a pupat pe adversarii nostri pâna si-a dat seama la un moment dat si a spus: «Domne’, dar voi nu sunteti jucatorii mei»”. Dupa periplul la Steaua, Silviu Lung mijlociu a jucat la gruparea spaniola Logroño. Apoi a revenit la Universitatea Craiova în sezonul 1992/1993, retragându-se din activitatea de fotbalist un an mai tarziu. Portar cu înaltime de baschetbalist (1,94 m), Lung s-a remarcat prin siguranta interventiilor, prin curaj si prin inspiratie, aparând cu brio buturile Craiovei în 182 de meciuri, ocupând în 1983 locul II în clasamentul celor mai buni jucatori ai tarii.


Silviu Lung a scris, ca portar, istorie în fotbalul românesc, după ce a trecut de la Victoria Carei la Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat 14 sezoane şi cu care a cucerit două titluri şi patru cupe, ajungînd pînă în semifinalele Cupei UEFA. Numele fostului mare goalkeeper se leagă şi de cel al Stelei, după ce cu roş-albaştrii a ajuns în 1989 pînă în finala Cupei Campionilor Europeni. După 419 meciuri în Divizia a şi 77 în care a apărat buturile naţionalei, cu care a şi participat la Europenele din 1984 şi la Mondialul din 1990, Lung s-a lăsat de fotbal după dezastrul suferit de prima reprezentativă în faţa Slovaciei la Kosice, în 1993, cînd tricolorii au încasat-o cu 5-2. Fostul portar s-a dedicat apoi antrenoratului.

Silviu Lung, fostul antrenor cu portarii al echipei Universitatea Craiova, ar fi putut reveni in teren la varsta de 50 de ani, in partida pe care Universitatea Craiova a disputat-o in compania formatiei FC Sibiu si daca evolua putea depasi recordul de cel mai varstnic jucator din campionatul intern.

Silviu Lung a facut pasul din poarta Craiovei in istoria fotbalului romanesc destul de tarziu, pe la 26 de ani. Povestea sa e impletita din cuvinte precum curaj, vointa, putere de lupta si incredere in sine.
Marele portar Silviu Lung s-a nascut cu adevarat intr-o seara de septembrie 1982, la Florenta, ce coincidenta, cand marea echipa a Craiovei a eliminat Fiorentina in primul tur al Cupei U.E.F.A. si isi lua zborul spre semifinala cu Benfica... In septembrie ’82, Silviu Lung avea 26 de ani. A debutat in poarta echipei nationale in 1979, iar de atunci incolo, a cam ferecat poarta primei representative
Cariera de international a lui Silviu Lung se intinde pe parcursul a 14 ani, in care a strans 77 de selectii. A aparat la un turneu final al Campionatului European, Franta ’84 si la un Campionat Mondial, Italia ’90. Silvica nu este numai unul din cei mai mari fotbalisti romani, ci si unul dintre cei mai longevivi jucatori din intreaga istorie a fotbalului romanesc.
Înca de pe vremea când promova din Divizia C în B cu Victoria Carei, tânarul satmarean de 17 ani Silviu Lung a visat la marea performanta, iar primul pas spre îndeplinirea planurilor sale l-a însemnat transferul la Universitatea Craiova, un an mai târziu. "La 18 ani jucam deja în cupele europene, dar am gresit la unele faze. Eram foarte tânar si aveam nevoie de cineva care sa ma sfatuiasca si sa trec de momentele grele care ma derutau. La 20 de ani am ajuns pe mâna lui Pisti Covaci, un senior al fotbalului românesc, care avea o mentalitate aparte si care m-a învatat multe", îsi aminteste fostul portar al Craiovei Maxima.
A urmat o alta perioada dificila pentru ardeleanul naturalizat în Oltenia când, dupa partida de la Craiova, dintre România si Spania (2-2), medicii au descoperit ca portarul sufera de hepatita. "Am trecut printr-o perioada neagra si îmi pierdusem încrederea în mine. Dupa ce m-am însanatosit însa, am aparat bine în partidele din Cupa UEFA ale Craiovei cu Fiorentina si Bordeaux, iar nea Mircea Lucescu m-a convocat la echipa nationala, unde am ramas pentru mult timp", rememoreaza cu placere Silviu Lung.
El explica de ce Stiinta a reusit la începutul anilor ’80 sa ajunga pâna în semifinala UEFA: "Eram un grup valoros, nu doar fotbalistic, ci si uman. Jucam deja de sase ani împreuna si, chiar daca nu ne asteptam sa ajungem atât de departe, rezultatele pozitive au fost normale".
Dar esecul în fata Benficai Lisabona a reprezentat si pentru fostul goalkeeper, ca pentru toti componentii Craiovei Maxima, o dezamagire imposibil de uitat: "Descalificarea în semifinala Cupei UEFA a fost cu atât mai frustranta, cu cât nu am pierdut în fata portughezilor: am facut 0-0 la Lisabona si 1-1 la Craiova. Mai mult, am ratat o sansa enorma de a câstiga Cupa, pentru ca, daca am fi trecut de Benfica, am fi jucat finala cu Anderlecht în dubla mansa. Primul meci ar fi fost în Belgia, asa ca partida decisiva ar fi avut loc la Craiova, am fi luptat pe teren propriu cu trofeul pe masa", explica Silviu Lung, redând ceva din deceptia de atunci.
Pe 5 decembrie 1982, la Florenta, nationala României întâlnea Italia, campioana mondiala. "Nimeni nu ne-a dat vreo sansa în acel meci, dar Mircea Lucescu a pregatit impecabil partida. Stiam absolut totul despre italieni, nea Mircea ne-a dat fise individuale despre fiecare dintre jucatorii lor. Faptul ca adversarii nostri erau campionii mondiali en titre nu a facut decât sa ne motiveze. Îmi amintesc ce spunea Balaci despre unul dintre cei mai importanti jucatori ai lor: «Gentile? Cine e Gentile asta, ca n-am auzit de el? Poate el ar fi trebuit sa auda de mine», asa spunea Ilie, dar el era un mare jucator, iar în acel meci a stralucit, pe când Gentile a fost sters. Si eu am jucat bine, asa se explica de ce am terminat atunci 0-0 cu campionii mondiali", se mândreste Lung. (adevarul)


Înaintea meciului România - Danemarca, în cantonamentul din Sinaia unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti era portarul Silviu Lung. Un tip cerebral, cu o foarte mare personalitate, a avut atunci o reacţie extrem de matură şi educativă. Vâzându-l pe un puşti de 14-15 ani fumând, Lung s-a dus la el, i-a aruncat ţigara, l-a certat, apoi le-a ţinut o prelegere puştilor din jur despre ce înseamnă viaţa sportivă şi cât de rău poate face tutunul şi băutura, mai ales la o vârstă fragedă. Deşi erau mulţi şmecheraşi prin preajmă, toată lumea l-a ascultat în linişte şi nimeni u a comentat. Poate că şi astăzi astfel de reacţii ar putea ajuta la o domolire a avalanşei de incidente ce se petrec în şcolile româneşti…

Silviu Lung este maestru emerit al sportului, economist, portar al echipelor Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti şi al Echipei Naţionale de fotbal a României.
Silviu Lung s-a născut la data de 9 septembrie 1956 în satul Sânmiclăuş (judeţul Satu Mare). Prima legitimare o are la Victoria Carei în 1971. El a debutat în Divizia A cu echipa Universitatea Craiova în anul 1974. El a jucat timp de 14 sezoane la Universitatea, câştigând în acest timp două titluri de campion al României cu echipa (1979-1980, 1980-1981) şi patru Cupe ale Romaniei (1976-1977/1977-1978/1980-1981/1982-1983).
În anul 1988 a fost transferat la steaua bucureşti şi a câştigat încă din primul sezon aici titlul de campion al României. A jucat în finala Cupei Campionilor Europeni în anul 1989, dar Steaua a fost învinsă de către AC Milan cu scorul de 4-0. Ulterior a jucat în străinătate, la echipa spaniolă Logroño. A revenit la Universitatea Craiova în sezonul 1992/1993, retrăgându-se din activitatea de fotbalist în anul 1994. Portar cu inaltime de baschetbalist (1,94 m) s-a remarcat prin siguranta interventiilor, curaj si inspiratie, aparand cu brio buturile Universitatii Craiova in 182 de meciuri, ocupand in 1983 locul II in clasamentul celor mai buni jucatori ai tarii.


CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

GABRIEL BOLDICI

Data si locul nasterii: 28 martie 1957, Craiova
1977-1985: jucator la Universitatea Craiova
Martie 1977: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
Cariera sa s-a identificat cu Universitatea Craiova (1976-1985 şi 1988-1993), evoluând un sezon şi la Chimia Rm.Vâlcea (1985-1986)
1985-1986: jucator la Chimia Ramnicu-Valcea
1986-1988: jucator la Electroputere Craiova
1988-1993: jucator la Universitatea Craiova
1990/1991: a castigat campionatul si cupa Romaniei cu Universitatea Craiova
1991/1992: antrenor secund la Electroputere Craiova (locul 3 in divizia "A", cea mai buna performanta din istoria clubului)
1994/1995: antrenor secund la Universitatea Craiova (locul 2)
1995/1996: antrenor secund la Universitatea Craiova
1996/1997: antrenor la formatia de tineret a Universitatii Craiova, apoi antrenor principal (interimar) la seniori
1998: antrenor secund la Universitatea Craiova
1999: antrenor secund al nationalei Romaniei
1999/2000 (tur): antrenor secund la Universitatea Craiova (antrenor principal: Emil Sandoi), apoi antrenor secund al nationalei Romaniei
1999-2004: antrenor secund la steaua bucuresti (a castigat Campionatul Romaniei 2000/2001)
2005-2006: antrenor secund al nationalei Romaniei
Meciuri / goluri în Divizia A: 155 / -
Meciuri / goluri cupele europene: 20 / -
A cucerit trei titluri de campion naţional şi şase Cupe ale României.
După abandonarea carierei de jucător, a devenit antrenor, ocupând funcţia de antrenor secund la Universitatea Craiova (1993-1996), echipa naţională de tineret a României (1996-1998), la echipa naţională de seniori a României (1998-decembrie 1999), FC steaua bucureşti (2000-2004) şi din nou la echipa naţională de seniori (din ianuarie 2005)
Absolvent al Facultatii de Mecanica
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

Primii pasi in fotbal ii face prin 1968 , la centrul de copii si juniori ai Universitatii sub indrumarea regretatului Nelu Girlesteanu. Aici e coleg cu Ilie Balaci, Victor Piturca si altii.La 15 ani este ochit de antrenorul Titi Deliu care il convoaca la echipa de tineret.Debuteaza la tineret in meciul cu Petrosani din 1971-1972.In sezionul 1972-1973 bifeaza 12 prezente iar din campionatele viitoare evolueaza meci de meci pana la promovarea spre marea echipa a Universitatii.In1976 face chiar un cantonament centralizat cu echipa mare , alaturi de portari de legenda precum Oprea si Paul Manta .Dupa retragerea lui Purcaru , in 78 Boldici si Lung alterneaza in poarta Universitatii

In prima etapa a campionatului 76/77, Universitatea a zdrobit, la Bucuresti, pe Progresul, oltenii marcind cinci goluri si primind doar unu. In acel meci, televizat, la olteni au debutat trei jucatori: Beldeanu (transferat de la CSM Resita), Cirtu (revenit de la Electro, unde fusese imprumutat) si portarul Boldici. Antrenor - Titi Teasca.
Corneliu Stroe: „Gabi a parcurs, in centrul de copii si juniori, toate treptele fotbalistice - juniori, tineret, iar in 76 a ajuns in echipa mare. Un mare sufletist. Imi amintesc de campionatul 79/80, cind Universitatea a cistigat al doilea titlu national din istoria clubului. Atunci, poarta Universitatii a fost aparata de un singur goal-keeper, Gabi Boldici. Silviu Lung s-a imbolnavit de hepatita (a jucat doar trei meciuri), iar Gabi a fost titular apoi pina la sfirsitul campionatului. N-am transferat pe nimeni (rezerva lui Boldici a fost Predulescu, de la tineret). Asadar, am cistigat titlul cu un singur portar! A fost deosebit de util echipei, dar a pierdut concursul cu Silviu Lung in acel sezon fast al Universitatii din Cupa UEFA, 82/83. Amindoi, Lung si Boldici, erau foarte buni, dar antrenorul Otet l-a preferat pe cel mai bun din cei doi foarte buni!“. Boldici a contabilizat la Universitatea 152 de partide oficiale, in perioada 76/77-92/93 (cu exceptia a trei sezoane, '85-'88).

Universitatea a cistigat al doilea titlu national in sezonul 1979/1980, in poarta oltenilor titular fiind Gabi Boldici (Silviu Lung era bolnav de hepatita). Gabi a aparat in 33 de meciuri si, dupa cum isi aminteste Corneliu Stroe, a avut ce apara: „Boldici ne-a dat atunci siguranta in poarta. A avut un rol determinant in obtinerea titlului acelui campionat“. Boldici a debutat la Universitatea Craiova in campionatul 1976/1977 si a jucat sub culorile alb-albastre in doua „reprize“: 1976/1977 - 1984/1985 si 1988/1989 - 1992/1993, contabilizind 152 de partide oficiale. A mai jucat la Chimia Rimnicu Vilcea si Electroputere.
Ca antrenor, are un CV de invidiat: secund la Universitatea Craiova, steaua si echipele nationale - olimpica, tineret si A (pe cind Sorin Cirtu a fost „principal“ la olimpici, apoi Victor Piturca principal la tineret si A).

"Am vrut sa plec cand mi-am dat seama ca nu Silvica nu mai poate fi scos din poarta dar nu am fost lasat pe motiv ca Universitatea nu avea o rezerva valoroasa de portar.Si Silvica a fost 4 ani jumate rezerva mea intrand decat cand ma dadeam eu accidentat"
"Universitatea a avut o sansa de a accede in primavara europeana si in 1984/1985 dupa ce a eliminat pe Betis si Olympiakos Pireu ,dam fost scosi "socant" de Zeljeznicar Sarajevo dupa 2-0 la Craiova si 0-4 in retur .Eu am ramas la Craiova si in 1984/1985 dar cum nu am jucat decat intrun meci am preferat sa plec la Ramnicul Valcea. Chimia era in divizia A , dar atmosfera nu se putea compara cu ceea ce era la Craiova."
"Portar din Romania mi-a placut Moraru ,iar din strainatate,Schumacher. Balaci sau Piturca imi ziceau "burta" pentru ca faceam plonjoane pe burta"

CU STIINTA PANA LA MOARTE

[Mancini]

“ Fundasul de fier “ NICOLAE NEGRILA
Repede s-au scurs anii de când oltenii au scris cea mai glorioasã paginã din fotbalul românesc! Multe primãveri au trecut de când o tarã întreagã astepta prima cupã europeanã. Victoria în fata germanilor de la Kaiserslautern a însemnat o premierã în fotbalul românesc, pentru prima datã o echipã romaneasca ajungând într-o semifinalã de cupã europeanã !!!
NICOLAE NEGRILA, “fundasul de fier” al apãrãrii “Campioanei Unei Mari Iubiri”, a materializat, într-o secundã de geniu, toate visele microbistilor români: “Si astãzi mã gândesc cu bucurie la acele clipe. Negoro nu uita niciun amanunt si ne povesteste cum a fost meciul cu nemtii, câstigat de olteni cu 1-0: „Cald afara, ca si acum. Stiu ca s-au pus niste tribune în plus si 50.000 de olteni urlau din rasputeri: «Stiinta!»"Stiinta!" Si ce meci a fost! Golul meu a reprezentat si apogeul carierei. În minutul 82, Balaci bate un corner. Îmi aduc aminte perfect ca în careu erau toti jucatorii, mai putin Stefanescu. În marginea lui 6 metri, pe stânga, Camataru îl împinge pe Briegel, iar mingea ajunge la mine. Un neamt intra prin alunecare, preiau cu dreptul, pun balonul pe stângul si trag cât pot. Am vazut mingea cum a zguduit plasa, apoi îmbratisari, pupaturi, nebunie! M-am uitat la tabela si nu-mi venea sa cred. Seara, în fata blocului meu s-au strâns vreo 5.000 de oameni. Dupa meci le-am zis baietilor: Ba, nu v-ati pupat nevestele cât m-ati pupat pe mine acum! De abia a doua zi am sarbatorit, la hotelul Jiul, si am fost premiati cu câte 40.000 de lei“. Zece mii de oameni au venit pe Rocadã, acolo unde stãteam eu, fiind pe atunci vecin cu Ungureanu si Ticleanu. Din cauza îmbulzelii, la mine acasã, suporterii mi-au spart vitrinele, dar nu a fost loc de supãrare. Am scos imediat o damigeanã de vin si am sãrbãtorit. Victoria în fata germanilor, ca de altfel toate celelalte, a apartinut întregii echipe, chiar dacã eu am avut norocul sã înscriu unicul gol. La începutul întâlnirii, nea Ticã, Dumnezeu sã-l ierte, mi-a spus mie si lui Ungureanu sã nu ne avântãm în atac, pentru cã ne trebuia un singur gol, cerându-ne sã ne pãstrãm zonele si sã nu trecem de centru. Am fãcut-o la acel corner, în minutul 83, si nu-mi pare rãu. Îi cunosteam pe adversari foarte bine, pentru cã le urmãrisem multe dintre partide pe video. Dupã ce ne-am calificat în semifinale, eu personal am fost convins cã vom câstiga Cupa UEFA. Spun asta deoarece stiam ce valoare au echipele rãmase în competitie si le puteam bate pe toate. S-a opus acestui vis bara portii, la reluarea lui Crisan, în meciul cu Benfica. La sfârsitul acelui meci, regretatul doctor Frînculescu a mãsurat înãltimea portii, iar barele laterale erau înfipte în pãmânt cu mai bine de o palmã fatã de cât ar fi trebuit. M-as bucura dacã Bãnia ar mai ajunge sã retrãiascã acele clipe frumoase. Totusi, eu unul sunt sceptic în aceastã privintã”.

Nicolae Negrilă a debutat la Universitatea pe 19 iunie 1974, 0-0 cu Petrolul Ploieşti, în meciul care a consfinţit cîştigarea primului titlu din istoria grupării alb-albastre. Şase ani mai tîrziu, cel alintat "Negoro" a disputat şi primul meci în "naţională", contra Iugoslaviei, scor 4-1.
Negrilă va rămîne pentru totdeauna în sufletele alb-albaştrilor graţie golului cîştigător marcat împotriva lui Kaiserslautern, pe 16 martie 1983, în minutul 82, scor final 1-0, reuşită care a calificat în premieră o echipă din lRomania în semifinalele unei cupe europene.
Ca antrenor, Negrilă a cîştigat cu Universitatea din postura de "secund" campionatul şi Cupa României în 1991.

Data si locul nasterii: 23 iulie 1954, Gighera, jud. Dolj
1969: in echipa de juniori a Universitatii Craiova
1974-1988: jucator la Universitatea Craiova
19 iunie 1974: debut in echipa Stiintei
August 1980: debut in echipa nationala a Romaniei
1984: component al lotului Romaniei la turneul final CE Franta 1984
1988-1990: jucator la Jiul Petrosani
1990/1991: antrenor secund la Universitatea Craiova (a castigat Campionatul si Cupa României)
1993: antrenor la Constructorul Craiova (a promovat in divizia "B")
2001/2002: antrenor secund la Extensiv Craiova (antrenor principal: Sorin Cartu) (divizia "B")
2002/2003: antrenor principal la Gilortul Tirgu Carbunesti (divizia "B")
2003: antrenor secund la Electro Craiova (divizia "B")
2004-2005: antrenor la Senaco Novaci (divizia "C")
Meciuri / goluri în Divizia A: 377 / 15
Meciuri / goluri echipa nationala: 28 / 1
Meciuri / goluri cupele europene: 46 / 1

CU STIINTA PANA LA MOARTE

[Mancini]

Neculai Tilihoi

"Cred ca am fost un fotbalist complet, cu calitati deosebite: tehnica in regim de viteza, viteza, deposedare, detenta. Si cel mai important element: caracterul. De aici , de la caracter, pleaca toata constructia unui jucator de mare performanta. De multe ori deciziile pe care le-am luat din incapatanare s-au indreptat impotriva mea"
• Nascut la 9 decembrie 1956 in Braila
• A studiat la Facultatea de Stiinte Economice din Craiova
• Debuteaza in divizia A intr-un meci Poli Timisoara- U Craiova , in august 1976, antrenor fiind Titi Teasca
• Debutul in echipa nationala are loc in martie 1979 la un meci cu Grecia castigat de tricolori cu 2-0
• are 294 jocuri in divizia A si 7 goluri
• are 10 jocuri in nationala
• are 36 de jocuri in cupele europene

"Cei de la Craiova m-au urmarit cu vreo 6 luni inainte de a ajunge la Universitatea in 1976.Eram component al echipei nationale de tineret si totodata in echipa nationala B. Stroe si cu Dobritoiu m-au urmarit in cateva meciuri ale celor 2 reprezentative amintite. Cand am semnat cu Universitatea antrenor era Cernaianu.De fapt, el a fost cel care m-a dorit foarte mult la Craiova. Dutu Cernaianu a fost indepartat de la Craiova dupa ce Stiinta a fost eliminata din semifinalele cupei Romaniei de catre C.S.U. Galati. In vara a venit antrenor Titi Teasca si asa s-a produs debutul meu oficial la Universitatea intrun meci la timisoara. Am jucat atunci fundas dreapta. Cu o etapa inainte, fusesem rezerva , cu Steaua."
"Inainte de semna pentru Craiova o hartie in alb - Stroe si cu Dobritoiu m-au indus intr-adevar in eroare- clubu din Braila m-a promis Stelei. Am refuzat sa merg la Steaua , apoi a aparut o mica divergenta intre mine si antrenorul de atunci al Brailei .De la aceasta chestiune a pornit venirea mea la Craiova.Domnul Stroe m-a rugat sa ii semnez o foaie ca sa-si faca ,chipurile, deconturile de deplasare la Braila. Am semnat. Ulterior a completat-o ca si cum ar fi fost acordul meu de transfer.De aceea m-am suparat si nu am vrut sa vin , facuse un fals, dar avea putere la federatie - presedinte era Mircea Angelescu, fost consilier al lui Stefan Andrei.
"Perioada care am petrecut-o la Craiova 1976-1987 a fost senzationala. Universitatea a fost in acea perioada numai sus: am castigat campionate, Cupe ale Romaniei , s-a calificat in Sferturile Cupei Campionilor Europeni, si in semifinala Cupei Uefa. Extraordinar ce sa mai . M-am implinit din toate punctele de vedere.Pacat ca ni s-au pus piedici de cei din capitala.Echipa noastra , a fost ca valoare, peste celelalte.Statistic , in perioada jucata de mine la Craiova, am "colectionat" urmatoarele : 2 titluri nationale, 4 cupe ale Romaniei, si semifinala Cupei Uefa. Puteam avea si mai bune, dar , repet, Craiova era invinsa de cei puternici. Ma refer mai ales la cele 2 cluburi marete Steaua si Dinamo, ce eru ce erau prin ordine venite de sus.Ei, stelistii si dinamovistii aveau vreo 8-9 statii de unde adunau puncte fara nici un efort |…

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Grigore Ciupitu

Grigore Ciupitu este omul care a intrat in legenda alaturi de Universitatea Craiova, echipa cu care a jucat, la 34 de ani si jumatate, o semifinala de Cupa UEFA. Pe 6 aprilie 1983, oltenii au intalnit Benfica, iar Ciupitu a facut meciul vietii sale ducand Stiinta Craiova la o palma de marea finala.

“Am plecat la Lisabona rezerva”
De atunci au trecut mai mult de doua decenii, dar Grigore isi aminteste tot, pe ore si minute. ”Costica Stefanescu, titularul incontestabil al postului de libero la Universitatea Craiova si la echipa nationala, primise al doilea cartonas galben in returul cu Kaiserslautern si era suspendat pentru mansa intai a semifinalei cu Benfica. Era cu atat mai greu pentru noi cu cat jucam primul meci la Lisabona, adica acasa la echipa care spulberase in sferturi pe A.S. Roma. Imediat dupa jocul cu nemtii, au inceput sa se faca tot soiul de calcule in legatura cu cine-l va inlocui pe Costica. Asa-zisii oameni de fotbal care roiau pe langa echipa nu puneau nici un pic de miza pe mine. Se vorbea de Donose, de Irimescu, chiar de Beldeanu. Pentru majoritatea, Ciupitu era batran ,batran, iar meciul prea mare. Nu mai jucasem titular de multa vreme. Am plecat spre Lisabona intr-o zi de luni. Benfica n-a acceptat reciprocitatea, iar Craiova era un club sarac si nu ne-am prea permis bani pentru cazare si masa. Prin intermediul lui Stefan Andrei, ministru de externe pe atunci si mare sustinator al nostru, am stat la ambasada, si tot el ne-a trimis un bucatar care lucra la sediul romanesc din New York al ONU. Nea Cornel Stroe, presedintele clubului nu ne-a mai dat diurna care ni se cuvenea, 2 dolari de caciula, si ne-a zis ca a cumparat legume pentru salata. Diplomatii nostri n-au fost incantati ca le-am venit pe cap, dar nu puteau sa comenteze. In sanul echipei, diferiti specialisti compuneau tot felul de variante pentru formula apararii. Eu nu figuram in nici una dintre ele”, povesteste Ciupitu.

A aflat ca va intra pe teren cu cateva ore inainte de meci. ”Cand a inceput obisnuita sedinta tehnica, m-am asezat pe un scaun din fundul salii. Nea Tica Otet, Dumnezeu sa-l ierte, a vorbit mult despre adversar. Imi fugeau prin minte toate numele lor celebre. Diamantino, Nene, Chalana, Humberto, Filipovici... Apoi, a anuntat echipa. In poarta Lung. Pe fund Negrila, Tilihoi, Ciupitu... Aici toti s-au blocat. Nea Tica a continuat cu Ungureanu, Ticleanu... ,dar nimeni nu-l mai asculta. Toata echipa se intorsese spre mine. Eu am ridicat mana si am zis nici o problema, nea Tica, poti conta pe mine. Am intrat pe teren hotarat sa le arat tuturor ca nu-mi spusesem ultimul cuvant, ca eram in stare sa joc intr-o semifinala de cupa europeana, prima a unei echipe romanesti, si ca nu sunt, chiar la aproape 35 de ani, un fotbalist terminat. Pe teren a fost infernal. Stadionul Da Luz plin ochi era infricosator. Parca mugea. Vreo 80.000 de oameni, dintre care jumatate erau masati la tribuna 1, care era inalta rau, parca pana la cer”.
Ciupitu este unul dintre jucãtorii care au fãurit gloria "Stiintei", pe vremea când ovalul de beton al "Centralului" craiovean vibra sub apãsarea zecilor de mii de suporteri veniti sã-i aclame pe eroii Craiovei în marile victorii cu Bordeaux, Fiorentina sau Kaiserslautern. "Mosul", asa cum era alintat în vestiar, era decanul de vârstã al unei echipe visate la orice orã din zi si din noapte de cãtre olteni. Ciupitu îsi aduce aminte cu drag de perioada petrecutã în Cetatea Banilor. "Am stat 17 ani la Craiova si am avut parte de cele mai mari satisfactii din viata mea. Sunt foarte legat de aceastã zonã, de altfel copiii mei s-au nãscut la Craiova si si-au petrecut, la fel ca si mine, de altfel, cei mai frumosi ani acolo", povesteste Ciupitu. Cu Universitatea Craiova, "Ciupi" a câstigat douã titluri de campion, douã Cupe ale României si a scris cea mai frumoasã paginã din istoria fotbalului oltean, accederea în semifinalele Cupei UEFA.


Practic, turul semifinalei a coincis cu seara magicã a lui Ciupitu. Universitatea întâlnea Benfica la Lisabona, în ceea ce urma sã fie meciul vietii pentru stâlpul apãrãrii oltene. "Am fãcut o partidã extraordinarã, tinând cont cã omul pe care-l marcam, Zoran Filipovic, nu a miscat, iar tabela a rãmas imaculatã în dreptul lor", spune Ciupitu. Din pãcate pentru "juveti", Universitatea a ratat sansa unei finale cu trofeul pe masã la Craiova, partida retur terminându-se 1-1. "Am fost foarte dezamãgiti, trei zile nu am avut nici poftã de mâncare. Cred cã dacã ajungeam în finalã câstigam cupa." Dupã ce a antrenat mai multe echipe de divizii inferioare, Grigore Ciupitu a devenit observator federal al FRF.Din pacate a fost exclus din categoria observatorilor dupa ce a fost acuzat ca a solicitat mai multe produse de consum de la conducatorul unei echipe de liga a III a !!! impreuna cu arbitrul Roznai(fost international)!

Dintre toti colegii de la Universitatea Craiova, "Ciupi" a rãmas foarte bun prieten cu Ilie Balaci. "Cu Ilie am avut o relatie specialã, el a fost si a rãmas cel mai bun prieten al meu." Ciupitu a fost exclus din lotul "Stiintei" de regretatul Titi Teascã, dupã ce a oprit autocarul si, împreunã cu mai multi colegi, a plecat la nunta "Printului".

Despre Stefan Andrei ministrul de Externe din acea vreme, Ciupitu are numai cuvinte de laudã: "Stefan iubea foarte mult Universitatea, jumãtate din performantele noastre de atunci i se datoreazã lui". "Mosul" îsi aduce aminte cã, în primul tur al semifinalei cu Benfica, "Stiinta" a fost cazatã în Ambasada României la Lisabona, iar masa a fost pregãtitã de bucãtarul care gãtea pentru membrii ONU. "Când am ajuns acolo, doamna ambasador nu prea ne-a primit cu bratele deschise, spunând cã fotbalistii sunt mitocani si nesimtiti. Dupã partidã, toti erau aliniati la salut, iar ambasadoarea ne-a premiat cu câte o sticlã de whisky si un cartus de Marlboro", spune Ciupitu.
“O echipa precum Craiova Maxima se naste odata la 50 de ani si se construieste greu si in timp”

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Nicolae Ungureanu

" Nu am participat la nici o selectie, ci pur si simplu am ajuns la CSSU intamplator.Jucam , ca toti copiii, fotbal pe maidan, in curtea scolii.Si unul din colegii mei de mai tarziu , Buca , mi-a sugerat sa vin la CSS U Craiova pentru o proba de joc. Asa am ajuns la juniori in 1973"

"Rosu", cum este cunoscut in lumea fotbalului Nicolae Ungureanu, face parte din clubul "400", el avind contabilizate in statisticele oficiale 438 de meciuri si 39 de goluri inscrise ca jucator la cele trei echipe la care a activat: Universitatea, steaua si Rapid. A debutat si s-a consacrat la Craiova, unde "Rosu" a activat din sezonul de debut in Divizia A (1977/1978) si pina in 1987 (285 jocuri, 17 goluri pentru Universitatea). A incheiat cariera la Rapid (sezonul 92/93), dar din 1987 si pina in 1992 a fost titular de drept al stelei. Are in palmaresul propriu, printre altele, si patru tricouri de campion: doua cu Universitatea (79/80, 80/81) si doua cu steaua (87/88, 88/89). In afara de meciurile din Cupele Europene intercluburi, a jucat in prima reprezentativa a Romaniei in 57 de partide, marcind si un gol in meciul Romania-Spania 3-1. Este maestru international al sportului, antrenor categoria I.
Antrenor principal la Universitatea Craiova in partea a doua a returului campionatului 2000/2001 (un fel de manta de vreme rea), a fost demis de actionarul Netoiu aproape fara nici o explicatie. Cind Ungureanu, om cu coloana vertebrala, a declarat public ca eventuala mutare a Universitatii din Craiova ar fi o blasfemie, i s-a interzis accesul in clubul pentru care a "scris", alaturi de altii, istorie!

Nicolae Ungureanu a jucat in toate meciurile editiei 82/83 din Cupa UEFA, cu exceptia celui cu Shamrock Rovers din Irlanda. In primul tur, „Craiova Maxima“ a cazut cu Fiorentina, primul meci fiind la Craiova. La scorul de 0-1, Universitatea a egalat prin Ungureanu. „Rosu“ isi aminteste: „Am inscris primul gol al Universitatii ca un fel de revansa. Reamintesc, Fiorentina a deschis scorul prin D. Bertoni, eu asumindu-mi, cum sa spun, responsabilitatea greselii in privinta golului. Argentinianul Daniel Bertoni era omul meu, dar l-am scapat si el i-a dat gol lui Silvica Lung, la pauza scorul fiind 0–1. La reluare, am facut o fenta in fata careului de 16 m si am sutat la coltul scurt, surprinzindu-l pe portarul Fiorentinei, Giovanni Galli, 1–1. Am fost bucuros deoarece s-a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, iar eu - care ma simteam vinovat pentru golul lui Daniel Bertoni – mi-am reparat greseala. A fost un gol important, venit la timp. Cirtu si Balaci au inscris apoi urmatoarele goluri si asa am plecat in Italia cu un scor bun (3–1). A fost doar 1–0 la Florenta pentru ei si astfel ne-am calificat in turul urmator.

Nascut la 11 octombrie 1956, Craiova
Perioada 1977-1987: jucator la Universitatea Craiova
21 august 1977: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
Aprilie 1981: debut in echipa nationala a Romaniei
1979/80, 1980/81: campion al Romaniei cu Universitatea Craiova (a jucat in toate meciurile respectivelor editii)
1984: prezent cu echipa nationala a Romaniei la turneul final CE Franta 1984
1987-1992: jucator la Steaua Bucuresti (a jucat in finala CCE din 1989, a castigat Campionatul Romaniei editiile 1987/1988, 1988/1989)
1992-1993: jucator la Rapid Bucuresti
1993/1994: antrenor principal la FC Drobeta Turnu-Severin
1995/1996: antrenor principal la Electroputere Craiova (divizia "A")
1996/1997: antrenor principal la FC Drobeta Turnu-Severin
1997-1999: sef al Centrului de Copii si Juniori, apoi principal la echipa de tineret a Universitatii Craiova
1998/1999: antrenor principal la FC Drobeta Turnu-Severin
1999/2000: antrenor secund la Universitatea Craiova (antrenor principal: Emil Sandoi)
2000/2001: antrenor la formatia de tineret a Universitatii Craiova, apoi principal la seniori (a reusit cea mai buna clasare a echipei in respectivii ultimii 5 ani)
2001-2003: antrenor principal la International Pitesti
2004-2006: antrenor principal la FC Caracal (fosta Extensiv, fosta Electroputere)
2006: antrenor principal la Pandurii Targu-Jiu (divizia "A")
Meciuri / goluri în Divizia A: 438 / 29
Meciuri / goluri echipa nationala: 57 / 1
Meciuri / goluri cupele europene: 71 / 1
Absolvent al Facultatii de Mecanica
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Costica Stefanescu, ministrul apararii

S-a nascut pe 26 martie 1951, la Bucuresti. Legitimat în 1965 la steaua, a parcurs toate treptele pîna la echipa de seniori, debutînd în prima divizie ca atacant (1 iunie 1969, în meciul steaua-Rapid 2-0).

Fotbalist dotat, posesor al unei remarcabile intuitii tactice, a trebuit sa se transfere la Universitatea Craiova în anul 1973, la schimb cu Sames. Dupa o scurta escala ca mijlocas, avea sa fie retras în linia defensiva, devenind printre cei mai buni “libero” ai fotbalului nostru. În Banie a cucerit 3 titluri si 4 Cupe ale României, calificîndu-se în semifinala Cupei Cupelor din 1983, fiind capitanul a ceea ce s-a numit “Craiova Maxima”.Idolul multor generatii de copii, fotbalisti, sau suporteri!
S-a clasat de patru ori pe locul 2 si de alte patru pe 3 în anchetele privitoare la cel mai bun fotbalist român al anului, nereusind însa sa acceada pe cea mai înalta treapta! Ultimele sezoane (1986-1988) le-a petrecut la FC Brasov. Cifrele carierei sale sînt impresionante: 490 jocuri (este liderul în materie din fotbalul nostru) / 19 goluri în prima divizie, 66 jocuri la echipa nationala, fiind de 44 de ori capitanul echipei, calitate în care a evoluat si la turneul final al CE 1984, si 53 de jocuri cu 1 singur gol marcat în cupele europene.
Despre Costica Stefanescu, marele Ioan Chirila scria: “Ai mereu impresia ca si-a uitat valiza-diplomat pe o masa de conferinta, la Geneva sau Stockholm. Vorbeste putin, si asta indeosebi in anii de cand e capitan la Craiova si la echipa nationala. Isi cantareste greu cuvintele. In fata lui, glumele devin intotdeauna mai pudice. Pana si Cirtu se supune acestei reguli. Deseori lasa impresia ca este seful unei brigazi de soc care se bate pentru a asigura rezistenta digului in timpul unor inundatii”.

Stefanescu a fost aproape un deceniu capitanul Craiovei Maxima, a debutat la echipa nationala la 26 de ani, dar cu toate astea a purtat banderola de capitan in 40 de meciuri.
Eleganta, simtul de anticipatie, tehnica si stiinta pasei lungi, toate laolata s-au adunat in jocul sau. In dictionarele fotbalistice, la cuvantul libero, ar trebui sa figureze explicatia Stefanescu Costica

Nascut la 26 martie 1951, Bucuresti
1969: debut in divizia "A" la steaua Bucuresti
1970: a castigat Cupa Romaniei cu steaua Bucuresti
1970-1985: jucator la Universitatea Craiova
14 august 1977: debut in nationala Romaniei
1982-1984: considerat unul dintre cei mai buni libero din fotbalul european
1985-1989: jucator (pana in 1988) si antrenor principal la FC Brasov
1990/1991: antrenor principal la steaua Bucuresti
1991/1992: antrenor principal la Al-Wakrah (Qatar)
1993: antrenor principal la Selena Bacau
1993/1994: antrenor principal la Poli Timisoara
1994-1998: antrenor secund al nationalei Romaniei (1996: calificare si participare la turneul final al CE, 1998: calificare si participare la turneul final al CM)
1999/2000: antrenor principal la Astra Ploiesti (divizia "A")
2000/2001: antrenor principal la CSM Resita (divizia "B")
2002-2005: antrenor in Arabia Saudita, Israel, Siria
2004: antrenor principal la Al-Jaish (Siria) (a castigat Cupa Siriei)
2006: director tehnic la Universitatea Craiova
Meciuri / goluri în Divizia A: 490 / 19
Meciuri / goluri echipa nationala: 66 / ?
Meciuri / goluri cupele europene: 53 / 0
Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Adrian Popescu

Din copil de mingi, am ajuns sa joc linga monstrii sacri!

Fostul capitan al Universitatii ('90-'92), Adrian Popescu, a debutat in Divizia A in martie 1981. In acel sezon, desi a jucat doar in meciul de debut - a imbracat tricoul de campion si pe acela de cistigator al Cupei Romaniei. A parasit echipa „alb-albastra“ dupa 11 ani, in vara lui '92, preferind Elvetia. A revenit in tara in '95 si a jucat la Universitatea, Extensiv, Poli Iasi si Constructorul Craiova (antrenor-jucator). Cifrele carierei sale: 302 meciuri in divizia A / 17 goluri. Cu Universitatea a cucerit: doua titluri si trei Cupe, plus participarile in Cupele Europene.

In echipa nationala a debutat in mai 1990 in partida Romania - Egipt 1-0. In perioada '90-'92, a jucat in sapte partide, marcind un gol. A participat cu echipa Romaniei la CM din Italia (1990). A mai jucat in peste 20 de meciuri ale echipelor nationale de tineret si olimpica. In prezent, este vicepresedinte al Scolii de fotbal „Gica Popescu“, dar si antrenor (grupa '86). A fost antrenor si la Universitatea, secund al lui Sandoi, in 1999/2000.

“ De copil mi-am dorit sa ajung fotbalist, nu neaparat profesionist. Am avut sansa de a fi crescut in „spatele“ unor mari fotbalisti, componenti ai unei echipe de aur a Universitati: Oblemenco, Deselnicu, Taralunga, Marcu. Apoi, am crescut pe linga Balaci, Stefanescu, Cirtu, Camataru. Aceasta-i istoria primilor mei pasi in ograda Universitatii: din copil de mingi la jocurile acestor monstri sacri ai fotbalului craiovean si romanesc, am ajuns sa fiu alaturi de ei si, ca jucator, sa-mi pun pecetea pe unele rezultate ale echipei „alb-albastre“.

” Am avut sansa de a ma pregati de mic la centrul de copii si juniori al Universitatii, unde am avut antrenori extraordinari. Un adevarat parinte mi-a fost Silviu Stanescu. Am „urcat“ la tineret si aici am jucat mai multi ani deoarece era foarte greu sa patrunzi in echipa mare. Juca generatia de aur si numai daca erai superfotbalist puteai patrunde. Am fost atacant (pe vremea junioratului), apoi m-am retras la mijloc. Dar cum sa joci la mijloc cind atunci erau Ticleanu, Donose, Balaci, Beldeanu? Am debutat in echipa mare ca fundas stinga! Nu jucasem niciodata. Am cistigat de atunci increderea antrenorului Tica Otet, Dumnezeu sa-l ierte. Mentorul meu il pot considera pe Mircea Radulescu, fara de care n-as fi avut acces la loturile nationale. Nu pot uita sezonul fast din ’90/’91 - eventul - cu Sorin Cirtu principal. Atunci am fost capitanul echipei. “

Nascut la 26 iulie 1960, Craiova
In perioada 1978-1992: jucator la Universitatea Craiova
14 martie 1981: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
1980/1981: a castigat Campionatul si Cupa Romaniei cu Universitatea Craiova
1982/1983: a castigat Cupa Romaniei cu Universitatea Craiova
1990/1991: a castigat Campionatul si Cupa Romaniei cu Universitatea Craiova
1990: debut in nationala Romaniei
1990: a participat cu echipa Romaniei la CM din Italia
1991: Evoluand in nationala Romaniei, a inscris golul echipei noastre in meciul de la Sofia, decisiv pentru calificarea la CE 1992 (insuficient, insa, pentru a obtine biletele pentru turneul final)
1992-1995: jucator la Locarno (Elvetia)
1995/1996: jucator la Universitatea Craiova
1996/1998: antrenor la Constructorul Craiova
1998/1999: jucator la Politehnica Iasi
1999/2000(tur): antrenor secund la Universitatea Craiova
1999-2003: vicepresedintele al scolii de fotbal "Gica Popescu" din Craiova
Meciuri in divizia A: 302
Goluri in divizia A: 17
Meciuri in echipa nationala: 7
Goluri in echipa nationala: 1
Meciuri in cupele europene: 21
Goluri in cupele europene: 1
Cetatean de onoare al municipiului Craiova .

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Mijlocasul fara plamini al Craiovei Maxima
AUREL TICLEANU

"Aveam 15 ani cind am ajuns la Craiova. Constantin Otet m-a adus. De vreo trei ori a venit in toamna lui 1976 la Sadu sa ma vada cum joc. A patra oara s-a decis si m-a intrebat daca vreau sa merg la Universitatea. I-am raspuns ca vreau si asa am ajuns la echipa de tineret a Universitatii, al carei antrenor era atunci Constantin Otet. Doua meciuri am jucat la tineret, ultimele din turul editiei 1976/1977, cu FC Arges si Jiul Petrosani. Apoi am debutat, in returul aceleiasi editii, (’76/’77), in echipa mare, Constantin Teasca fiind cel care m-a promovat intr-un meci de campionat al Universitatii la Hunedoara, orasul unde am inceput sa joc in mod organizat fotbalul", isi aminteste Aurel Ticleanu de anii ’76/’77, cind s-a facut oltean.
Nascut in 20 ianuarie 1959 la Teliuc (Hunedoara), a invatat abc-ul fotbalului la "piticii" Corvinului Hunedoara cu antrenorul Mitica Patrascu, apoi a fost legitimat la Metalurgistul Sadu (Divizia C). A debutat in echipa mare a Craiovei intr-un meci de Cupa Romaniei, cu Jiul, inlocuindu-l pe regretatul Ion Oblemenco (minutul 85), apoi a urmat meciul de campionat de la Hunedoara. La Universitatea a cunoscut cele mai mari satisfactii ale carierei, cucerind doua titluri, trei cupe si calificindu-se in semifinalele Cupei UEFA (’82/’83), facind parte din celebra "Craiova Maxima". In echipa nationala a debutat in 1980, la Torino, cu Italia (1-3) si la Varsovia, cu Polonia (0-3). "Rezultatele meciurilor de debut - de la Torino si Varsovia - m-au descumpanit oarecum. Selectionerii Covaci si Cernaianu m-au luat si in turneul sud-american. La intoarcere, am jucat cu Italia si iarasi am pierdut (1-2). Si n-am fost titular in echipa nationala o buna perioada de timp. Apoi am revenit si am ajuns, in total, la 44 de meciuri si doua goluri marcate", a spus Ticleanu.
Aurel Ticleanu spune ca arbitrii au facut diferenta intre Universitatea Craiova si Steaua: “Aia il aveau in spate pe Valentin Ceausescu”


Dupa zece sezoane la Universitatea, Ticleanu a ajuns in Capitala, la Sportul Studentesc (1985-1989), pentru ca ultimii ani ai carierei de fotbalist sa-i petreaca in Cipru, la Olympiakos Nicosia (1989-1991). Statistic, "Chiose" - cum il alinta prietenii si colegii - a contabilizat 338 de partide si 21 de goluri in prima noastra divizie, iar in Cupele Europene, cu Universitatea - 42 de meciuri. Ca antrenor, a debutat la UTA (1991-1992). A urmat: Otelul Galati (1992-1994), Universitatea Craiova (1994), Viromet Victoria (1996), Rocar (1997), MAS Fès - Maroc (1998-1999), Otelul (2000). In returul campionatului 2000/2001 il regasim la Universitatea (presedinte si apoi director tehnic), apoi - in turul 2001/2002 - antrenor la Tractorul Brasov. In decembrie anul trecut, Primaria din Sadu - acolo unde a evoluat in primii ani ai carierei - i-a inminat titlul de cetatean de onoare al orasului.


Nascut la : 20 ianuarie 1959, Teliuc, jud. Hunedoara
1974-1976: Metalurgistul Sadu
1976: in echipa de juniori a Universitatii Craiova
1976-1985: jucator la Universitatea Craiova
1976: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
1980: debut in echipa nationala a Romaniei
1985-1989: jucator la Sportul Studentesc Bucuresti
1989-1991: jucator la Olympiakos Nicosia (Cipru)
1991-1992: antrenor la UTA (divizia "B")
1992-1994: antrenor la Otelul Galati
1994/1995 (tur): antrenor principal la Universitatea Craiova
1996: antrenor la Viromet Victoria
1997: director sportiv la FC Brasov, apoi antrenor la Rocar
1998-1999: antrenor la MAS Fès (Maroc)
1999/2000: antrenor secund (scurt timp) la Astra Ploiesti (antrenor principal: Costica Stefanescu)
2000: antrenor la Otelul Galati
2001: presedinte, apoi director tehnic la Universitatea Craiova
2001/2002: antrenor la Tractorul Brasov (divizia "B")
Decembrie 2001: Primaria din Sadu i-a inminat titlul de cetatean de onoare al orasului
2002: antrenor la Partizani Tirana, apoi selectioner al nationalei Bangladeshului
2002: antrenor principal la Mas Fes (Maroc) (a ajuns in finala Cupei Marocului)
2002-2003: antrenor la Dinamo Tirana (Albania) (a castigat Cupa Albaniei)
2004: director tehnic la FC Ghimbav Brasov, apoi antrenor principal la Hassania Agadir (Maroc)
Meciuri / goluri în Divizia A: 338 / 46
Meciuri / goluri echipa nationala: 44 / 2
Meciuri / goluri cupele europene: 42 / 3
Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

Ticleanu a fost unul dintre componentii de baza ai echipei care, prin performantele obtinute, si-a dobindit supranumele de “Craiova Maxima”. Mijlocas central, titular la “Stiinta” si la nationala, Ticleanu a participat si la turneul final al Europenelor din Franta, editia 1984.

- S-a spus ca Universitatea de la inceputul anilor '80 a fost cea mai puternica echipa romaneasca.
- Aceasta apreciere este relativa. Cu siguranta ca generatia aceea a fost cea mai buna din istoria “Stiintei”. A fost si va ramine asa multa vreme de aici inainte. Echipa noastra s-a format in anii '76 - '77 si a jucat in aceeasi formula multi ani, multi fiind convocati si la nationala.
- Se poate compara Craiova Maxima cu Steaua '86?
- Sint puncte de reper diferite cind vorbim de cele doua formatii. Pe noi, arbitrii ne “tocau” pe unde ne prindeau. Craiova ii reprezenta pe cei amariti. Aia de la Steaua il aveau in spate pe Valentin (n.r. - fiul dictatorului Nicolae Ceausescu) si aveau arbitraje cel putin corecte.

- Cind v-au dezavantajat cel mai mult arbitrii?
- Tot timpul. La Fiorentina, de exemplu, am pierdut dintr-un penalty care n-a fost. S-a scris atunci un articol incredibil, prin care li se multumea celor care ne furau in tara, pentru ca ne-au calit pentru furturile din Europa!
- Pe ce prime ati jucat in acea campanie din Cupa UEFA?
- La inceput, sumele erau ridicole. De exemplu, cind am jucat cu Fiorentina, aveam prima de 1.500 de lei. Italienii jucau, in schimb, pe o masina Alfa Romeo nou-nouta. Ulterior, primele au crescut. Cu Bordeaux am luat vreo 15.000 de lei, iar cu Kaiserslautern - cite 25.000 de lei. Erau impozabili, dar tot ramineau bani seriosi. Daca ajungeam in finala, mai incasam 40.000.
- Nu ati fost tentat sa ramineti in strainatate pe parcursul deplasarilor?
- Nu, cu toate ca am avut si oferte. Eu am avut o propunere de la PSG, dar veneau oferte chiar si pentru toata echipa. N-am ramas pentru ca eram foarte iubiti in tara. La un meci din campionat, nu mai tin minte unde s-a jucat, crainicul a spus asa: “Din respect pentru jucatorii Craiovei, ei nu mai au numere, ci doar nume”.

- V-ati mai intilnit cu fosti adversari?
- Cu Giresse m-am intilnit in Maroc. Eu eram antrenor la FES, el - la FAR. M-a intrebat ce mai face Craiova. Acum, in Albania, selectioner este Briegel, fostul jucator de la Kaiserslautern.
Inaintea meciului de la Kaiserslautern v-ati operat la ochi. S-au zvonit multe lucruri, in epoca, despre acea intimplare. Ati jucat din eroism?
- Am jucat mai mult dintr-o prostie... Eu trebuia sa stau trei luni fara sa ma antrenez. Cu toate astea, n-am respectat indicatiile doctorilor. M-am antrenat separat, pe “barba” mea. Inainte de plecare, medicul Sica Frinculescu mi-a spus sa-mi iau echipament si sa fac deplasarea. Mi-a zis ca o sa fiu luat de umplutura. Aveam sa stau rezerva. Mai erau si altii accidentati, iar antrenorii n-aveau pe cine trece pe foaia de joc. M-au bagat pe teren la 3-0 pentru ei. Linia noastra de mijloc, trecuta de 30 de ani, nu facea fata ritmului nemtilor. Nea Tica Otet (n.r. - antrenorul “Stiintei”) m-a intrebat daca vad mingea. I-am spus ca da si m-a bagat in teren. Eu eram operat la ochi, la cristalin, si aveam lentila de contact. Pe atunci, lentilele de contact nu erau foarte bune. Aveam probleme cu departarea si apropierea si invers. Iar viteza jocului imi crea si mai multe probleme. La un moment dat, vedeam doua mingi si doar o jumatate de teren.

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Costica Donose, metronomul Craiovei Maxima

Pentru Costica Donose ziua de 22 decembrie reprezinta un motiv dublu de bucurie. În urma cu multi ani vedea lumina zilei la Tecuci cel pe care componentii “Craiovei Maxima” îl alintau cu apelativul “Pele”, destinul facând ca data nasterii sale sa coincida cu cea a victoriei Revolutiei din ’89. Tehnica sa inconfundabila l-a impus drept unul dintre cei mai mari fotbalisti de la începutul anilor ’80. Moldovean prin nastere, Costica Donose a devenit oltean o data cu mutarea sa în Craiova, în anul 1964. Aici a fost format ca fotbalist la Centrul de copii si juniori al Universitatii si a debutat în prima divizie la numai 16 ani, într-un meci “U” Cluj – Universitatea Craiova, scor 1-1 In sezonul 1972/1973, Costica a facut parte din loturile a trei echipe: Universitatea, steaua si Chimia Râmnicu Vâlcea! Ce s-a intâmplat? A jucat câteva meciuri pentru Universitatea la inceputul turului campionatului 1972/1973, apoi a fost, in toamna lui '72, incorporat in armata, ajungând astfel in curtea stelei. Militarii din Ghencea n-au reusit insa sa obtina acordul Universitatii pentru Donose, iar in pauza competitionala din acea iarna,'72/'73, a fost transferat la Chimia Râmnicu Vâlcea, echipa de Divizia B pe atunc cu care Donose a câstigat primul sau trofeu, Cupa României, într-o finala jucata de doua ori, potrivit regulamentului din acea vreme: 0-0 în prima partida si 3-0 pentru vâlceni la rejucare. Revenit la Universitatea la finele sezonului ‘73-’74, Donose a avut o ascensiune spectaculoasa, care s-a confundat practic cu cea mai buna perioada din istoria echipei craiovene, atât pe plan intern, cât si în cupele europene. Cu Universitatea a cucerit doua titluri de campion (în sezoanele ’79-’80 si ’80-’81) si patru cupe (’76-’77, ’77-’78, ’80-’81, ’82-’83). Asadar, sase trofee obtinute dupa 320 de jocuri si 27 de goluri în prima divizie.

În cupele europene a jucat pentru Universitatea în 26 de partide, apogeul fiind reprezentat de semifinala Cupei UEFA contra echipei portugheze Benfica Lisabona (0-0 în deplasare si 1-1 pe “Central”). Spre marele sau ghinion, la meciul de la Craiova, Donose a parasit terenul înca din minutul doi, din cauza unei accidentari. Singurul sau regret este legat de echipa nationala, la care a fost convocat de câteva ori, dar pentru care nu a jucat nici macar un minut. Cariera sa sub “tricolor” s-a rezumat la 19 meciuri în nationala olimpica si 32 în cea de tineret. În 1984, la 32 de ani, s-a transferat la FC Olt, unde a evoluat timp de doua sezoane si a pus capat carierei sale de fotbalist la IOB Bals, în 1987.

Costicã Donose a fost unul dintre cei mai constanti mijlocasi ai “Craiovei Maxima”. A fãcut o pereche excelentã cu Balaci, deseori fiind confundati. Dupã multi ani, blondul care a încântat o Europã întreagã îsi aminteste de istorica partidã din 16 martie 1983.

Reporter: Când auziti “Kaiserslautern”, ce vã vine în minte?
Costicã Donose: Cine ar putea uita magnifica partidã? Imediat dupã meci, minunatii suporteri au trecut pe la toti pe acasã pentru a ne ovationa. Eu nu ajunsesem încã, dar i-a primit sotia mea. Unul dintre ei, mai înflãcãrat, a aruncat o icoanã spre cadrul ferestrei, icoana înfigându-se în tencuiala de lângã giurgiuvea. În acelasi timp, i-a strigat nevestei mele: “Tineti-o, sã-i poarte noroc lui Costicã!”. Dupã ce i-a trecut sperietura, ea le-a oferit celor prezenti bere si sampanie.
Rep.: Vã cunosteati adversarii?
C.D.: Fãcusem o pregãtire temeinicã a meciului, secundul Ivan aducând casete video din Germania. Fiecare dintre noi ne cunosteam adversarul, stilul de joc, calitãþile, si defectele acestuia. Dupã ce în tur revenisem de la 0-3 la 2-3, am simþit cã avem prima sansã.
Rep.: Visati la începutul sezonului cã o sã ajungeti în semifinale?
C.D.: La începutul campaniei ni s-a spus cã obiectivul echipei este sã treacã de primele douã tururi în Cupa UEFA, fixându-ni-se si primele, 4.000, respectiv 6.000 de lei. Nici nu visam la primãvara europeanã. Apoi, dupã victoria din fata lui Kaiserslautern, am primit în jur de câte 30.000 lei. Bani buni în acea perioadã, dar trebuie sã ne gândim cã nemþii au jucat pe o primã de 35.000 mãrci! Nu stiu cât a primit federatia pentru izbânzile noastre, deoarece totul era tinut în secret atunci. Noi am primit acesti bani pentru cã a intervenit si Stefan Andrei. Am crezut tot timpul cã ne vom califica, si de aceea, în retur, nu am disperat, când golul întârzia sã cadã.
Rep.: Cum v-a ajutat tribuna?
C.D.: Toatã lumea stie cã publicul a fost suportul nostru moral. Eram atât de iubiti încât aveam galerie si când jucam în strãinãtate. În zilele de astãzi, când toti se gândesc sã plece cât mai repede afarã, e foarte greu sã se mai nascã o astfel de formatie.

Nascut la 22 decembrie 1952, Tecuci
1968-1972: jucator la Universitatea Craiova
1968: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
1972-1974: jucator la Chimia Ramnicu-Valcea (divizia "B"; a promovat in divizia "A", a castigat Cupa Romaniei in 1973)
1974-1984: jucator la Universitatea Craiova
1984-1984: jucator la FC Olt Slatina
1986-1987: jucator la IOB Bals
1991: antrenor la Petrolul Stoina (divizia "C")
2001: a deschis o scoala de fotbal cu numele sau
2001-2002: antrenor la CFR Marfa Craiova (divizia "D")
2003-2005: antrenor la Senaco Novaci (divizia "C")
Meciuri / goluri în Divizia A: 320 / 27
Meciuri / goluri echipa nationala: -
Meciuri / goluri cupele europene: 26 / 0
Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice
Cetatean de onoare al municipiului Craiova
Este maestru emerit al sportului.

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Aurica Beldeanu
“ Viata este un nimic, dar nimic nu este mai presus decât viata. “( Aurica Beldeanu)

Parca ieri Aurica Beldeanu, prin driblingurile sale inimitabile, încânta inimile microbistilor de pretutindeni.

Cifrele sunt prea seci, iar cuvintele prea sarace pentru a descrie cariera unui urias. Aurica Beldeanu s-a nascut pe 5 martie 1951, la Dobroiesti – Fundeni, în municipiul Bucuresti. Este maestru emerit al sportului si a absolvit cursurile Facultatii de Stiinte Economice. A început fotbalul relativ târziu, la vârsta de 14 ani, când a fost selectionat la Progresul Bucuresti, formatie pe care o îndragea înca din copilarie. Talentul sau nativ l-a facut remarcat si dupa numai trei ani, în 1968, debuteaza pe prima scena fotbalistica a tarii, aparând culorile aceluiasi club. Pâna în 1972 a activat la Progresul, dupa care a fost transferat la Resita. Acolo a jucat alaturi de Ilie Patruica, Reihardt si Dudu Georgescu. În 1976 a venit la Universitatea Craiova, unde a jucat pâna la retragerea din activitate. Sub culorile “alb-albastre” a cunoscut gustul performantei, câstigând doua titluri de campion (în editiile 1979-1980 si 1980 - 1981) si patru Cupe ale României (1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983). A adunat în Divizia A 353 de prezente, marcând 78 de goluri. Tot cu Universitatea a fost semifinalist al Cupei UEFA, în anul 1983. A fost selectionat de 19 ori în nationala României, pentru care a marcat un gol, când “tricolorii” au învins cu 2-1 reprezentativa similara a Bulgariei, la Varna. La tineret si juniori a adunat peste 100 de prezente. Fotbalist tehnic, posesor al unui sut necrutator, a avut toate calitatile unui coordonator înnascut. Fire altruista, si-a servit de foarte multe ori coechipierii cu pase decisive si, daca s-ar întocmi un astfel de clasament, s-ar situa pe unul dintre primele locuri. De foarte multi a fost considerat un mai bun coordonator decât Balaci, datorita simtului unic de anticipare a jocului, fapt ce i-a atras si porecla de “Vulpea”.
Arma lui principala: sutul puternic si în general precis, care a facut victime nu doar printre portarii adversi, ci si în rândul suporterilor. Victime adevarate!
În octombrie 1979, Universitatea Craiova a jucat pe teren propriu cu Leeds United, în Cupa UEFA, turului doi, mansa întâi. În prima repriza, la 1-0 pentru ei (gol Balaci), oltenii au obtinut, prin Crisan, un penalti. A sutat Beldeanu, mult peste poarta. Imediat dupa aceea, masina salvarii a patruns pe pista stadionului si a oprit în dreptul sectorului rezervat suporterilor englezi. Fanii lui Leeds l-au coborât din tribuna, pe brate, pe unul de-al lor, care a plecat cu salvarea. Spre final, Irimescu a mai dat un gol pentru Stiinta. A doua zi, dinspre spital se raspândise în toata Craiova vestea ca un englez a facut infarct de bucurie, la ratarea lui Aurica, si a murit. Presa româneasca a tinut faptul sub tacere, desi regimul comunist nu avusese nici un amestec în tragicul eveniment.
Dupa meciul de la Craiova cu Leeds, a aflat si Beldeanu, ca toti colegii lui, ca un englez din tribuna a murit de infarct când Leeds a scapat fara gol din acel penalti. „Din pacate, mi-a alunecat piciorul de sprijin, stângul, când am tras“, spune mijlocasul de atunci, pe care întâmplarea se pare ca nu l-a marcat psihic, din moment ce în retur, la Leeds, a deschis scorul cu un sut la vinclu, din afara careului. „U“ Craiova a câstigat tot cu 2-0, devenind prima echipa din România care elimina dintr-o cupa europeana una din Anglia. Englezul venit la Craiova n-a fost primul om ucis de sutul lui Aurica. În februarie 1977, Universitatea a jucat, în optimile Cupei Romaniei., cu Jiul Petrosani, la Bucuresti, pe Stadionul Republicii. Beldeanu a marcat primul gol al partidei cu un voleu de la 20 de metri, Craiova a învins cu 3-0 si nu s-a mai oprit pâna în finala competitiei, pe care a câstigat-o în fata stelei, cu 2-1. „Când m-am întors acasa dupa ce jucasem cu Jiul, un vecin mi-a spus ca un prieten al lui a murit de infarct, în fata televizorului, la golul meu. Era mare suporter al Craiovei!“, ne-a marturisit Beldeanu. „Ce sa va spun despre ei? Asta le-a fost soarta! Si tata a murit, si nu ma mai întreaba nimeni nimic de el...“ Doi oameni care au suferit socuri emotionale letale când a fost bine pentru echipele lor. Macar au murit fericiti!

Nu a facut niciodata compromisuri, a spus totdeauna raspicat adevarul, oricât de dureros a fost acesta uneori. A pornit de jos, a trudit din greu, a avut deseori pe masa doar o ciorba, dar a razbit pâna pe piscurile ametitoare ale performantei. Si-a pastrat cumpatul, lucru rar în lumea vedetelor, si nu a urât pe nimeni niciodata. A fost în schimb urât pentru ca a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume într-o lume întunecata de minciuna. A fost hulit când a tras semnalul de alarma în ceea ce îl privea pe Rednic, al doilea demolator al Universitatii. A fost înjurat de personaje hilare, care, când marele fotbalist înscria goluri magnifice pe “Elland Road” sau la Sarajevo (împotriva echipelor Leeds United, respectiv Zelezjnicar), se jucau, ca si acum, cu viermisorii prin tarâna. Cel care a avut un adevarat cult din a învinge pe steaua si dinamo (de multe ori a facut-o singur) si a pus întotdeauna cinstea deasupra intereselor personale este, ca multi altii asemeni lui, dat uitarii de o societate ingrata. Da, nu trebuie sa traim în trecut, sa ne lamentam zilnic dupa vremurile apuse. Dar sa nu acordam atentia cuvenita celor care si-au sacrificat anii tineretii pentru a crea mituri, sa nu ne respectam gloriile cum se cuvine si sa ne gasim idoli în mocirla si taverne înseamna ca nu meritam sa avem viitor. La batranete, Aurica Beldeanu nu are jeep-uri sau mertane si nu se sparge în figuri, dar valoreaza mai mult decât toate gramezile astea de fiare la un loc. Nu a stiut sa faca afaceri si a platit pretul ca a ales sa slujeasca adevarul. A stiut însa sa-si câstige dreptul la eternitate.

Unul dintre cei mai inventivi mijlocasi ai acelei mari echipe a fost Auricã Beldeanu, cel supranumit “Vulpea”, datoritã stilului sãu subtil în care evolua.

Reporter: La ce vã duce cu gândul luna martie?
Auricã Beldeanu: Bineînteles, la dubla cu Kaiserslautern, în urma cãreia, pentru prima datã, o echipã româneascã se califica în semifinalele unei competiþii continentale majore. Turul s-a jucat în Germania si am avut un mare moment de cumpãnã cu totii, când gazdele ne conduceau cu scorul de 3-0. Irimescu a evoluat în acea partidã pe un post neobsnuit, de libero, si a înscris în propria poartã. Au existat câteva momente când, descumpãniþi, nu ne mai fãceam iluzii cã ne calificãm. Într-un fel, eu am relansat acea calificare, dându-i o pasã mascatã lui Geolgãu, care a reusit sã reducã din diferenþã. Mai târziu, Ticleanu, care fusese de curând operat la ochi de profesorul Olteanu, de la Spitalul Militar, a fost introdus în teren. I-a pasat foarte bine lui Crisan, bunul meu prieten, iar acesta a fãcut o preluare cum nu-l mai vãzusem sã facã pânã atunci si a sutat, înscriind cel de-al doilea gol.
Rep.: Ati simþit atunci cã vã puteti califica?
A.B.: Dupã ce am redus diferenþa de la 0-3 la 2-3, nemþii nu prea au mai atins mingea. Îmi amintesc cã am fost aplaudati la scenã deschisã de cãtre spectatorii germani. Meciul s-a terminat la diferentã de un gol în favoarea germanilor, însã toti au fost concsienti cã noi aveam prima sansã. Mai mult, moralul nostru era excelent.
Rep.: Cum a fost returul?
A.B.: Atmosfera înainte de meci a fost incendiarã. Nu mai putin de 50.000 de oameni au umplut pânã la refuz tribunele stadionului “Central”. Stiam cã ne asteaptã o partidã foarte grea, la adversari evoluând fotbalisti de calibru, precum Wolf, Nilsson, Brehme, T. Allofs si Briegel. Brehme a fost adversarul meu direct, un jucãtor de travaliu, stângaci, care însã nu a putut sã facã faþã sambei oltenesti.
Rep.: Ce amintire mai frumoasã aveti de atunci?
A.B.: Fãrã discutie, bucuria imensã pe care am fãcut-o suporterilor. Dupã meci au venit pe la casele noastre. Întotdeauna publicul ne-a sustinut.
Rep. Ati avut un traseu dificil?
A.B.: Am eliminat numai echipe din fotbalul mare, reprezentante ale Italiei, Germaniei sau Frantei. Dacã luãm prin comparaþie drumul pe care l-a avut Steaua când a câstigat Cupa Campionilor, noi am învins;crema Europei, în timp ce ei au jucat cu grupãri modeste. Cred cã principalul nostru atu a fost ambitia.
Rep.: Cum ati fost rãsplãtiti pentru cã ati ajuns în semifinalele Cupei UEFA?
A.B.: Am primit o sumã frumusicã de bani, iar a doua zi am fost invitati împreunã cu familiile, de prim-secretarul Radu, sã sãrbãtorim. Eram cu toþii jucãtori de caracter, valorosi, si eram convinsi cã vom obþine trofeul.
Rep.: Va mai trãi Craiova asemenea clipe?
A.B.: Greu de crezut, cu toate cã eu îmi doresc acest lucru din tot sufletul. Universitatea devenise atunci cea mai iubitã echipã din tarã, sportul fiind cel mai bun ambasador al unei tãri “închise”. Înainte de jocul cu Kaiserslautern, a venit si Nadia sã ne încurajeze, si am cântat împreunã “Oltenia, eterna Terra Nova”.
Nascut la : 5 martie 1951, Bucuresti
1965-1972: jucator la Progresul Bucuresti
1968: debut in divizia "A" la Progresul Bucuresti
1972-1976: jucator la CSM Resita (divizia "B")
1976-1985: jucator la Universitatea Craiova
1985-1986: jucator la Chimia Ramnicu-Valcea
1986-1990: antrenor la Centrul de copii si juniori al Universitatii Craiova (a castigat doua titluri de campioni nationali la juniori I)
1990/1991: antrenor secund la Universitatea Craiova
1996: coordonator la Centrul de Copii si Juniori Universitatea Craiova
1997: antrenor la formatia de tineret a Universitatii Craiova
1998: membru al Asociatiei Judetene de Fotbal Dolj
2000/2001: antrenor secund la Universitatea Craiova
2001/2002: antrenor la formatia de tineret a Universitatii Craiova
2003: antrenor la Centrul de copii si juniori la Universitatea Craiova
2003-2004 (cateva etape): antrenor secund la Universitatea Craiova
2004-2006: antrenor la Centrul de copii si juniori la Universitatea Craiova
2006: antrenor la Primavara Craiova, a doua echipa a Universitatii Craiova, membru in Consiliul Director la Universitatea Craiova
Meciuri / goluri în Divizia A: 354 / 78
Meciuri / goluri echipa nationala: 19 / 1
Meciuri / goluri cupele europene: 28 / 5
Maestru emerit al sportului
Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice
Cetatean de onoare al municipiului Craiova .

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Ilie Balaci, printul fotbalului romanesc


Cel mai stralucit produs al scolii craiovene de fotbal a fost Ilie Balaci. Acest adevarat ”pur sînge” al Olteniei fotbalistice era însa foarte aproape sa fie deturnat spre gimnastica, dar noroc ca nu s-a întîmplat asa si Ilie a ajuns în gradina faurarilor de talente de la Craiova.

Cînd oltenii au înteles ce filon de aur au în echipa, n-au asteptat prea mult ca sa-l propulseze în echipa mare, unde Balaci, la doar 16 ani, i-a luat locul în echipa lui Ivan, unul din plamînii echipei. Noul motor craiovean functioneaza la turatie maxima si oltenii, cu Balaci titular cîstiga primul titlu, la 10 ani dupa ce cetatea Baniei promova pe prima scena.

Dar evolutia meteorica a lui Balaci deja uimea România. La 16 ani, dupa un meci al nationalei de juniori la Passau, în fata omologilor germani, primeste elogii de la celebrul Helmuth Schön, iar antrenorul Valentin Stanescu îi dadea ocazia sa promoveze la doar 17 ani în prima echipa a nationalei. Simbolic, debutul a avut loc în orasul luminii, Paris, pe ”Parc des Princes”.

Balaci devine unul din titularii nationalei în prima cadenta a ”Zimbrului” din Giulesti, reusind meciuri mari la Madrid si Praga. Dar, odata cu venirea lui Stefan Kovacs la echipa nationala, Balaci si-a pierdut locul de titular. În campania pentru Argentina 78, Balaci a fost jucatorul care intra ultimile 10-15 minute.

La echipa de club însa, Balaci devenise lider si a contribuit decisiv la cele doua cupe ale României cucerite în 1977 si 1978. Reîntoarcerea lui Valentin Stanescu la nationala si faptul ca la Craiova prindea contur o echipa de talie europeana, l-au readus pe Balaci titular în campania pentru mondialul din Spania.

La un an de la debutul la Stiinta(Jiul Petrosani – Universitatea Craiova 1-1), in 1975, dupa ce Nelu Oblemenco a plecat la Galati, Balaci a fost desemnat capitanul Universitatii. In primele meciuri ale lui Lucescu la echipa nationala ca antrenor, l-a desemnat la fel capitanul echipei. Dar i-a cedat banderola lui Costica Stefanescu. Ca sa fie lider nu-I trebuia un semn anume. I-a fost suficient ca era lider pe teren prin joc.

Sintagma de “print al fotbalului romanesc” pleaca de la faptul ca Ilie Balaci reprezinta si azi cel mai tanar fotbalist care a imbracat tricoul echipei nationale. La debut, Ilie avea doar 17 ani, sase luni si zece zile.

Au fost anii în care Balaci demonstra ca ajunsese jucator complet, de neuitat fiind meciul de pe ”Wembley”, cînd a pendulat între atac si aparare fiind foarte aproape sa-l învinga pe celebrul Peter Shilton cu o bolta de o rara finete. Ratarea calificarii si venirea lui Mircea Lucescu la nationala nu l-au afectat pe Balaci.

Dimpotriva, tînarul antrenor hotarînd sa cladeasca nationala în jurul ”marelui blond” craiovean. În aceea campanie ramîne memorabil marele meci facut de Balaci la Bucuresti cu Italia, pe atunci campioana mondiala, în care ”cîinele de paza” Gentile, l-a privit frustrat pe creierul nationalei care i-a servit o lectie severa. “Inaintea meciului de la Bucuresti cu Italia, m-am dus la Gentile, l-am salutat si l-am intrebat: Parca te stiu de undeva…Cum zici ca te cheama?. Era un joc psihologic. Italianul s-a uitat la mine si s-a facut mai brunet decat era”. Acesta e Ilie Balaci, un regizor care si-a pus de nenumarate ori in scena propriul rol, jucat cu usurinta celui convins ca totul a depins si va depinde de el, nu de altii.
În paralel, Balaci si colegii sai din Craiova speriau Europa, primind omagii pe marile stadioane.

A fost anul cînd Craiova a fost la doar cativa centimetri de finala Cupei UEFA, pe care ar fi meritat-o dupa splendidul gol marcat de Balaci în poarta lui Bento de la Benfica Lisabona.

Din pacate, anul care începuse atît de frumos pentru Balaci se va sfîrsi nefast. Meniscul, suprasolicitat de serpuirile si schimbarile de directie a cedat si Balaci a pierdut ultimile meciuri de calificare si turneul final. Balaci nu s-a întors niciodata la acelasi nivel dupa accidentare si peregrinarile sale la FC Olt si dinamo au întarit impresia ca Balaci nu mai e acelasi jucator sinonim cu numele Craiovei.

“In mai am jucat cu Cehoslovacia la Bucuresti, am pierdut cu 1-0. Apoi, la un meci de campionat cu F.C. Olt, Marian Popescu a cazut pe mine dupa un duel. Asta a fost doar inceputul. M-am refacut, totusi, si am intrat in finala Cupei din ’83, Craiova-Poli Timisoara 2-1. Am plecat cu echipa nationala la un turneu la Paris. Mai erau brazilienii de la Botafogo si Paris Saint-Germain. Am batut Botafogo cu 1-0 si am jucat finala cu PSG. Imi amintesc ca acum. Era minutul 44. Eu, fata in fata cu internationalul francez Janvion. Dau mingea pe langa el, plec si-mi fuge genunchiul. Ruptura de menisc. Pe “Parc des Princes”, stadionul debutului meu la nationala. M-am operat spre toamna. Am reintrat, dar ceva nu mai mergea. In primavera lui ’84, la Baia Mare, m-a accidentat Arezanov. Un atac criminal. Ruptura de ligamente. Cei mai reputati medici mi-au recomandat o operatie in strainatate. Stefan Andrei, ministrul nostru de Externe pe atunci, aranjase sa ma operez in Germania. Dar s-a facut o comisie si s-a hotarat ca ma pot opera si in tara. Le-a fost frica san nu raman definitiv in Germania dupa operatie. In ’81 avusesem, ce-i drept, o oferta de la Bayern, dar daca ar fi fost sa raman, avusesem de atatea ori sansa asta...
Din pacate, aceasta accidentare a privat fotbalul românesc de o colaborare în teren Hagi-Balaci, combinatie care ar fi putut duce Romania la rezultate înca nemaivazute. Sa ramînem cu aceasta iluzie, a unui cuplu magic, care însa a ramas doar un vis...

“Craiova s-a nascut si a murit odata cu mine”, spunea Balaci in ’93. A fost o declaratie care a nascut multe controverse. Unii dintre fostii coechipieri s-au simtit lezati. Cert e ca Universitatea cu Balaci a cucerit 3 titluri de campioana(1974, 1980, 1981) si 4 Cupe (1977, 1978,1981, 1983). Dupa accidentarea lui Balaci, Campioana unei mari iubiri s-a ratacit cu fiecare zi, precum o corabie care-si pierde capitanul.

Fantasticul numar 8 de la Campioana Unei Mari Iubiri, a jucat cu adevarat fotbal pana la 27 de ani, adica pana in primavara lui ’84, cand un jucator baimarean, Vasile Arezanov, a taiat cariera celui care fusese desemnat cel mai bun fotbalist roman al anilor 1981 si 1982 si care, cu vreun an si ceva in urma, avusese pe masa o oferta de transfer de la A.C. Milan !


Uneori, în viata, esti razbunat
20 aprilie 1983 a fost o zi în care Craiova a gazduit cel mai important meci de fotbal al Universitatii, din toate timpurile, cel cu Benfica Lisabona, în semifinalele Cupei UEFA. Partida începea de la 0-0, scor cu care se încheiase prima confruntare. Nu mai putin de 45.000 de suporteri ai „alb-albastrilor” umplusera la refuz tribunele stadionului „Central”, convinsi ca frumoasa lor echipa va accede în finala competitiei. Ne aflam la patru zile dupa ce reprezentativa României învinsese Italia la Bucuresti, cu 1-0, prin golul marcat de Boloni. În min. 17 al partidei, Ilie Balaci arunca toata Craiova în bratele sperantei si accederea în finala Cupei UEFA ne zâmbea cu cinism, ascunsa însa în ghetele sârbului Zoran Filipovici, cel care imediat dupa pauza, în min. 52, aducea egalarea pe tabela de marcaj. Zoran Filipovici mai marcase la Craiova, pentru Steaua Rosie Belgrad, cu câtiva ani înainte (1-3) si se aflase printre marcatori, la „marea scufundare” a echipei reprezentative, în fata Iugoslaviei (4-6) la Bucuresti, în Ghencea, în preliminariile CM ’78. Cel care ne-a întunecat acum 21 de ani privirile putea fi numit „un nas al românilor”. L-am mai regasit, de-a lungul timpului, antrenor prin Portugalia, secund la reprezentativa „plavilor” calificata la CM ’98, dar toate acestea n-au facut decât sa-l tinem minte. O stire parvenita din Emiratele Arabe Unite ne-a retinut, atentia. Are sarmul ei. Fiindca echipa antrenata de Ilie Balaci, Al Ahli, a învins cu 1-0, lidera clasamentului, Al Shabab, formatie antrenata chiar de Zoran Filipovici, destituit din functie imediat dupa meci. Ce declara Ilie Balaci? „Am razbunat dupa 21 de ani Craiova Maxima, dar mai bine câstigam atunci si pierdeam acum”. Câta dreptate are „marele blond”, cel care imediat dupa meciul cu Benfica Lisabona spera sa ajunga la AC Milan, dupa cum scria presa sportiva din Peninsula. Uneori, însa, dreptatea vine prea târziu si o aduce justitia iminenta.

"M-a durut in suflet cind am plecat de la Craiova. Bania va fi si va ramine iubirea mea. Aici am cunoscut cele mai mari satisfactii ca jucator, desi la un moment dat Craiova mi-a intors spatele." "Veneam dupa acea accidentare. A fost momentul cel mai greu din viata mea. Atunci mi-am dat seama ca nu mai era nevoie de mine la Craiova. Lucescu mi-a intins o mina de ajutor si m-a chemat la Dinamo. Stateam si prost cu banii. Iar Dinamo avea nevoie de mine. De fapt, de imaginea mea pentru a sterge impresia creata de echipa a fostei securitati".


La un moment dat, prin anii ’80, Ilie Balaci a avut o oferta din partea lui AC Milan. Despre acest lucru, Ilie povesteste: "Era a doua oferta din lume dupa a lui Maradona, italienii oferind doua milioane si jumatate de dolari.
Autoritatile romane nu m-au lasat insa sa plec. Am fost un timpit ca nu am fugit din tara atunci. Poate viata mea ar fi avut alt destin". "Acum insa totul e bine. Am destui bani pentru ca si nepotul meu Hristu (fiul fiicei sale, Lorena, si al lui Eugen Trica) sa traiasca fara grija zilei de miine. Desi pe unde am umblat am fost tratat regeste, ma rodea dorul de casa. Am vazut locuri frumoase si am intilnit oameni deosebiti, dar tot mai bine este acasa, la Craiova.
In momentul in care am decis sa ma intorc in Banie am avut unele discutii, din cauza banilor, cu sotia mea. Stiti cum sint femeile, dar mi-a respectat dorinta.


Şi cu numărul 8 Ilieeee Balaci
23/08/2007 Articol scris de actualul director al clubului Vicentiu Neagoe,atunci editorialist la Jurnalul National

Aşa il prezenta inainte de fiecare meci crainicul Stadionului "Central", Constantin Popescu, pe cel care a scris una dintre cele mai frumoase pagini ale fotbalului craiovean: Minunea Blondă, Prinţul din Bănie, Cel mai iubit dintre olteni. A fost odată ca niciodată Ilie Balaci. Este şi acum. Nu mai poartă numărul 8, ci 51. La ani.


Ilie s-a născut la data de 8 septembrie 1956 in comuna Bistreţ din judeţul Dolj. In acte este trecut că a venit pe lume la 13 septembrie. "Am o singură explicaţie pentru acest lucru. Fiind la ţară, se ajungea mai greu la Sfatul Popular pentru a se declara naşterea. Ai mei cred că au ajuns cu cinci zile mai tărziu", spune zămbind Balaci. De cănd se ştie a fost legat de Craiova. De tot ceea ce a insemnat ea. A debutat la 16 ani şi a jucat 285 de meciuri sub culorile alb-albastre, marcănd de 76 de ori. La 13 septembrie 1978, "U" Craiova a intălnit acasă, in primul tur al Cupei Cupelor, pe Fortuna Dusseldorf, fiind infrăntă cu scorul de 3-4. "A fost meciul care m-a bulversat total. La căteva ore după terminarea partidei am fost anunţat că am fost suspendat pe termen nelimitat. Cine mă suspendase? De ce? Pentru ce? Am aflat a doua zi. Conducerea PCR Dolj m-a considerat vinovat de infrăngere. N-aveam voie să mă antrenez nicăieri, nu mai ştiam ce să fac", spune fostul optar al Ştiinţei.


TEAŞCĂ. Episodul Constantin Teaşcă a rămas unul aparte in viaţa lui Balaci. Adus in 1976 la cărma echipei din Bănie, acesta a fost debarcat un an mai tărziu, după 43 de jocuri pe banca alb-albaştrilor. "Benzina Teaşcă. Aşa ii ziceam. Avea metode de pregătire ruseşti. Ne punea să alergăm cu saci in spinare pănă ne venea boala urătă. Nu pot să spun că era un tehnician rău, dar avea nişte metode diabolice. Păi il pui tu pe Oblemenco, care avea aproape 2 metri, să alerge cu saci de 80 kg in spinare? Sau pe Geolgău, care atunci era mai uşor decăt sacul pe care i-l punea in spate?! El a rămas mare datorită ziariştilor, Dumnezeu să-l ierte!", a mai spus Balaci, adăugănd că mari tehnicieni ai Craiovei au fost Cernăianu, Oană, Oţet, antrenori care au adus titluri sau Cupe la Craiova.


OBLEMENCO. Despre fostul mare vărf al Craiovei, Ilie vorbeşte cu măndrie. "A fost unul dintre cei mai mari fotbalişti care i-a dat Craiova vreodată. El a fost adevăratul căpitan, omul bun la toate, un caracter deosebit. Dacă te putea ajuta o făcea intotdeauna cu plăcere. Merită să aibă statuie. După ce a plecat de la Craiova, eu am preluat banderola de căpitan de echipă. Pe care mi-a luat-o Teaşcă, din cauză că n-am putut să joc intr-un meci. N-am putut, pentru că trebuia să mă insor. Era nunta mea. Dar ce să inţeleagă «Piticul», el găsea intotdeauna un ţap ispăşitor!", revine Balaci la subiectul Teaşcă. Acum s-a reintors in Bănie. Cu gănduri mari, cu speranţa că odată şi odată va mai putea să ia un titlu sau o cupă cu Universitatea. Ca manager general.

• Jurnalul Naţional: Domnule Balaci, cănd s-a născut marea echipă a Craiovei?
Ilie Balaci: Echipa aia mare a luat fiinţă in 1977, atunci cănd a fost dat afară Teaşcă şi a fost adus Constantin Deliu, care era fost fotbalist, discuta cu noi şi care ne-a lăsat să ne alegem posturile pe care ne plăcea să jucăm.

• Totuşi, numele de Craiova Maxima a venit cinci ani mai tărziu...
Da, aşa e. Dar atunci eram inchegaţi de-a binelea. Am eliminat echipe ca Fiorentina, Bordeaux, Kaiserslautern şi cu puţin noroc puteam elimina şi Benfica. Mai multe au fost cauzele acestei nereuşite.
• Ne puteţi spune unele dintre aceste cauze?
Meciul cu lusitanii n-a fost pregătit cum trebuie. Una la mănă, eram prea mulţi la echipa naţională. Oboseala şi-a spus cuvăntul. Apoi, cănd am intrat in cantonament la "Hotelul Partidului" din Craiova, eram căutaţi de fel de fel de oameni pentru a le face rost de bilete la meci. Atunci, cu toţii eram studenţi. Profesorii trimiteau fel de fel de intermediari pentru a ne spune să le facem rost de bilete. Cererea de tichete era imensă. Şi profesorii noştri nu veneau ei să le ia. Trebuia să plecăm noi din cantonament să le ducem la Universitate. Făceam naveta. Apoi Negrilă era suspendat, nea Tică Oţet a găndit echipa prost, s-a accidentat şi Donose in primul minut... Ce să mai zic?

"M-am simţit ca un gunoi aruncat pe jos, nu la pubelă!"
• După ce aţi fost unul dintre artizanii calificării la Euro 1984, nu aţi fost convocat in lotul pentru Franţa, in echipă apărănd in schimb nume care nu bifaseră nici un meci in calificări.
Acesta este un episod aparte al vieţii mele. M-am simţit ca un gunoi aruncat pe jos, nu la pubelă. Cred că explicaţiile cele mai bune le putea da Mircea Lucescu. Acesta a stabilit lotul printre care eram şi eu, ne-a spus să venim la Bucureşti, să ne luăm şi nevestele, pentru că urma să plecăm in Italia, la Florenţa, intr-un mic cantonament inainte de debutul europenelor. Seara am măncat, am băut un şpriţ şi ne-am dus la culcare. A doua zi dimineaţă, pe hol se auzea vocea lui Rică Răducanu, care era antrenor cu portarii şi responsabil cu trezirea fotbaliştilor.

• Şi ce s-a intămplat?
Soţia mea, Dana, mi-a zis să mă trezesc, că trebuie să plecăm. I-am spus să mai stăm puţin, că vine Rică să bată in uşă. Şi n-a mai venit. Au plecat fără să-mi spună o vorbă. De ce, pentru ce? Am plecat spre Craiova ingăndurat, imi venea să plăng. Intre judeţele Argeş şi Olt este o vale, n-am fost atent, trecea o turmă de oi, am omorăt două şi mi-am paradit şi maşina.

• Este cel mai urăt moment al carierei dumneavoastră?
Da, alături de acea accidentare de la Baia-Mare, cănd Arezanov m-a faultat grosolan şi toate publicaţiile au scris că s-a accidentat Balaci. Aşa a spus şi comentatorul de la radio. Nu au spus că fundaşul băimărean a intrat la rupere. Mai urăt a fost faptul că observatorul partidei, Mielu Voica, nu a scris nimic in raport despre fault.

"Am semnat un contract cu AC Milan!"
• Căt adevăr este in ştirea care circula pe atunci că aţi fost dorit de AC Milan?
Am semnat un contract cu milanezii la data de 30 decembrie 1982 la Hotelul Jiul din Craiova. Am crezut că am prins pe Dumnezeu de picior. Ce s-a intămplat mai incolo nu mai ştiu. Poate ce s-a intămplat şi cu Dobrin apropo de Real Madrid. Cert este că noi am fost sfătuiţi de generalul Stan, responsabilul de atunci la Educaţie Fizică şi Sport, să semnăm contracte dacă ni se oferă prilejul. Acesta mergea cu noi in toate deplasările şi spunea că Nicu Ceauşescu ii spusese să procedăm aşa.

• La revenirea după accidentare aţi jucat la FC Olt, apoi la Dinamo.
Am plecat, pentru că unii oameni din Craiova şi-au bătut joc de mine. Aici nu mă refer la cei de la Universitatea, la oamenii de acolo, ci la cei din fruntea Consiliului Judeţean, oamenii Partidului Comunist. Aceştia mi-au luat casa, mi-au dat familia afară.

• Ce s-a intămplat mai apoi?
M-a chemat Titi Deliu la Scorniceşti, să joc şi să fiu antrenor secund. Am plecat fără şovăire. Erau bani mulţi la mijloc, a fost o perioadă frumoasă, dar nu era Universitatea Craiova, echipa pe care am iubit-o şi am servit-o. Am stat doar un sezon aici, intrasem in conflict cu tovarăşul Bărbulescu, mai-marele judeţului.

• Cum a fost in Ştefan cel Mare?
A fost răzbunarea mea. Ştiam că dinamoviştii sunt duşmanii de moarte ai Craiovei. Am simţit-o de atătea ori pe pielea mea. Intotdeauna, meciurile cu Dinamo erau aparte pentru fanii noştri. Vreau să vă spun că aici am fost foarte respectat. Mi-au dat casă in Bucureşti, pe care o am şi acum. Nu pot să spun că a fost o perioadă benefică a vieţii mele, dar mi-a plăcut modul cum au procedat cu mine.

• Aţi jucat pe Wembley contra Angliei şi era să şi marcaţi in poarta lui Shilton.
Poate e visul fiecărui fotbalist european să joace pe celebra arenă londoneză. Eu pot să spun că am fost un jucător care nu a avut trac. Ce dacă e Wembley? Ce dacă am jucat contra unor jucători ca Tostao, Clodoaldo, Gerson, Cruyff sau Maradona? Am evoluat şi pe "Murumbi" din Sao Paolo in faţa a 100.000 de oameni. Dar să revin la Shilton. L-am văzut că e puţin ieşit şi am incercat ceva. N-am lovit mingea cu putere, de aceea a avut timp să intervină. Dar a doua zi am văzut o poză intr-un ziar din Albion, in care portarul Shilton avea urme de var pe spatele tricoului. De ce avea? Poate a fost gol, iar arbitrul de tuşă nu a fost atent.

• Mai ţii minte cum vă alintau suporterii, cum scandau ei atunci?
"Iliuţă-al nostru e cel mai bun din RSR." Aşa strigau. Dar nu mi-a plăcut niciodată că-mi ziceau Iliuţă. Şi apoi asta a fost după ce a plecat Oblemenco. "Oblemenco-al nostru e cel mai bun din RSR" s-a scandat prima dată. Oricum, nu am dus lipsă de iubirea fanilor. Ştiu că m-au iubit, m-au stimat şi că ar fi făcut orice pentru mine... După victoriile mari din Cupa UEFA veneau la mine acasă, pe "Calea Bucureşti", şi scandau intruna, iar eu le făceam cu măna din balcon.

• Aţi vrut la un moment dat să cumpăraţi clubul de la Dinel Staicu...
Am vrut intr-adevăr să devin proprietarul clubului, dar Dinel n-a fost serios. Bătusem palma pentru o sumă de bani, dar el s-a intors şi a spus că a găsit alţi investitori care oferă mai mult. M-am supărat atunci, am zis că nu voi mai reveni niciodată aici, dar mi-a trecut supărarea.

• Dar aţi fost plecat o bună bucată de vreme şi in Africa, şi in Orientul Mijlociu.
O altă parte interesantă a vieţii mele. Am fost in Maroc, in Tunisia, in Arabia Saudită şi Qatar. Am intălnit tot felul de oameni, de religii, de moduri de viaţă. Am cunoscut şeici şi regi, prinţi şi prinţese. L-am cunoscut pe cel de-al treilea om ca bogăţie din lume, prinţul saudit Wahrid Bin Talal. Era un om simplu, care mergea imbrăcat in blue-jeans şi care avea părul foarte lung, străns intr-o coadă. Avea obiceiul, in cazul unor victorii importante, să facă daruri maşini şi ceasuri, dar şi cecuri cu destule zerouri. Sunt foarte mulţi fraţi sau veri care au echipe. Cu căt gradul de rudenie este mai apropiat, cu atăt dorinţa de victorie este mai mare. Vinerea, regele sau şeicul işi cheamă fiii la masă, iar aceştia se laudă cu performanţele echipei pe care o finanţează.

• Care a fost cel mai interesant cadou pe care l-aţi primit?
După căştigarea Cupei Campionilor Golfului cu Al Nassr Riad am primit cheile unui Mercedes de ultimă generaţie. I-am spus atunci prinţului că sunt tănăr şi că aş dori o maşină sport. Mi-a dat bani, am plecat in Germania şi mi-am cumpărat un Porsche. Am primit apoi mai multe maşini, dar parcă aia mi-a rămas mie in minte.

• Echipa actuală?
Este un lot tănăr, fără experienţă. După cele patru etape scurse sunt cu moralul la pămănt. S-a in-tămplat cu excluderea celor patru, lotul este decimat, dar eu cred că am puterea de a le insufla acea dorinţă şi ardoare de victorie pe care o aveau la sfărşitul returului trecut, cănd au obţinut şase victorii consecutive. Nu este o situaţie ingrijorătoare, se mai pot face multe.

• De ce totuşi v-aţi intors la Craiova?
Pentru că sunt dator cumva acestei echipe. Pentru că o iubesc enorm. Pentru că m-a convins Adrian Mititelu că vrea să facă performanţă. Pentru că vreau ca niciodată această echipă să nu mai retrogradeze. Pentru că le sunt dator celor care m-au iubit şi mi-au scandat numele. Pentru că vreau ca odată şi odată, dacă n-am reuşit ca jucător să iau o cupă europeană, poate reuşesc ca manager general. Pentru simplul motiv că aşa am simţit.


Astazi ILIE BALACI este din nou acasa!
RECUNOSTIINTA NU SE PRESCRIE

Nascut la : 13septembrie 1956, Bistret, jud. Dolj
1965-1984: jucator la Universitatea Craiova (285 meciuri, 76 goluri)
12 august 1973: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova (Jiul Petrosani - Universitatea Craiova 1-1)
1974: debut in nationala Romaniei (cel mai tanar debutant, 17 ani, 6 luni si 10 zile)
1978: locul 3 in clasamentul premiului "Bravo", acordat de publicatia "Guerin Sportivo" din Bologna celor mai tineri fotbalisti care evolueaza in cupele europene intercluburi
1981: cel mai bun fotbalist din Romania
1982: cel mai bun fotbalist din Romania
1984-1986: jucator la FC Olt Slatina (30 meciuri, 7 goluri)
1986-1987: jucator la dinamo Bucuresti (32 meciuri, 1 gol)
1989-1991: jucator si antrenor principal la CS Drobeta Turnu-Severin (divizia "B")
1991/1992: antrenor principal la Club Africain Tunis (Tunisia) (a castigat Cupa Campionilor Africii, Campionatul si Cupa Tunisiei)
1992/1993: antrenor principal la Olimpique Casablanca (Maroc) (a castigat Cupa Cupelor Tarilor Arabe, Cupa Marocului)
1993/1994: antrenor principal la Olimpique Casablanca (Maroc) (a castigat Cupa Cupelor Tarilor Arabe, Campionatul si Cupa Marocului)
1994/1995: antrenor principal la Al Shabab (EAU) (a castigat Campionatul EAU)
1995/1996: antrenor principal la Al Shabab (EAU) (a castigat Supercupa EAU)
1996/1997: antrenor principal la Al Nassr Riad (Arabia Saudita) (a castigat Cupa Campionilor Golfului)
1997/1998: antrenor principal la Al Hilal (Arabia Saudita) (a castigat Cupa Campionilor Golfului, campionatul Arabiei Saudite, finalista a Cupei Campionilor Asiei)
1996, 1997: a organizat (impreuna cu Nicu Gheara) la Bucuresti meciurile de "old boys" Craiova Maxima - Rapid '82, scurte dar importante prilejuri de aduceri aminte despre generatia de aur a Craiovei.
1998/1999: antrenor principal la Universitatea Craiova (primele 8 meciuri ale turului)
1998/1999: antrenor principal la Al Ain (EAU) (a castigat Cupa EAU)
1999/2000: antrenor principal la Al Ain (EAU) (a castigat Cupa Cupelor Tarilor Arabe, Supercupa Asiei, Campionatul EAU)
2000/2001: antrenor principal la Universitatea Craiova (primele 5 meciuri ale returului)
2001/2002: antrenor principal la Al Sadd (Qatar) (a cistigat Cupa Campionilor Tarilor Arabe)
Ian. 2002: incearca, fara succes, sa cumpere Universitatea Craiova
2002-2003: antrenor principal la Al Hilal (Arabia Saudita)
2004-2005: antrenor principal la Al-Ahli Dubai (EAU) (a castigat Cupa Presedintelui)
Meciuri / goluri în Divizia A: 347 / 84
Meciuri / goluri echipa nationala: 69 / 8
Meciuri / goluri cupele europene: 38 / 7
Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Mircea Irimescu

Mircea Irimescu, este nascut in aceeasi zi cu Oblemenco, stangaci ca si fostul golgheter al Stiintei, a fost un jucator fantastic, numit si el “tunar”, datorita sutului napraznic.

Putini stiu ca atunci cand Irimescu a terminat facultatea, cei de la Dinamo-Victoria, echipa militiei, au venit dupa el si i-au promis ca va fi angajat la militie, cu gradul de capitan, daca va juca pentru ei. Tatal sau a ramas in cumpana, dar a venit verdictul mamei: ”Sa nu aud de asa ceva. Mircea la Victoria?! Nici vorba, divortam daca accepti ca Mircea sa plece acolo! Eu n-am baiat de vanzare!”....

Sau ca in sezonul ’83-’84, in meciul cu Hajduk de la Split, un adversar l-a calcat cu crampoanele si i-a spart capul. Irimescu a jucat bandajat pana la sfarsitul meciului, desi sangele ii curgea pe fata...”Ce sa fac, trebuia sa suport. Am avut dureri mari. Eram insa la Universitatea, noi altfel luptam atunci pentru culorile clubului. Era o mare onoare sa imbraci tricoul alb-albastru. Jucai si cu glezna umflata. Ungureanu a evoluat intr-un meci cu ruptura, Negrila cu o mana bandajata...Suportai toate astea numai ca sa joci la Stiinta, pentru placerea de a fi la Craiova!”.

Mircea Irimescu a acceptat de-a lungul anilor orice post in teren. A fost fundas stanga, fundas central, mijlocas, atacant. Era la concurenta pe post cu marele Beldeanu si vroia sa joace... Asa a fost la Kaiserslautern, in partida tur, unde a jucat fundas central.


Un moment hazliu, care a ramas in memoria tuturor s-a petrecut la Baile Herculane, cand era jucator...”Am chefuit intr-o seara. Eu am platit niste lautari sa-mi cante. A doua zi urma sa vina Silvia, viitoarea sotie a lui Cartu. 'Ba Mircea, eu trebuie sa dorm, lasa-ma in pace cu lautarii tai. Vine Silvia...', mi-a spus Sorin prieteneste. 'N-o sa te deranjez, culca-te. Ma descurc eu' , i-am raspuns. M-am dus cu lautarii prin holul hotelului, dar nu mi-au dat voie nici acolo, deoarece lautarii ii deranjau pe cei cazati in hotel. Ce sa fac, am intrat cu toti lautarii in lift! Si ii plimbam pe lautari cand sus, cand jos, iar ei imi cantau in lift! Sorin auzea muzica, apoi nu mai auzea... Nu intelegea nimic, ce se petrece, de unde se auzea cu intermitente muzica?! Cand le-am povestit celorlalti s-au prapadit de ras. Eu i-am platit pe lautari, mai aveau o jumatate de ora de cantat. Cum sa-i las a plece? Si unde sa ma fi dus? “.

Secund a lui Sorin Cârtu(in activitatea de antrenorat), Mircea Irimescu, era titular în echipa Universitatii Craiova din primavara lui 1983, în timp ce Sorinaccio era rezerva într-un atac foarte bun, cu Balaci, Geolgau, Crisan si Camataru. În meciul de acum 23 de ani Cârtu a fost introdus în teren în minutul 61 pentru a marca golul calificarii în finala, dar acesta nu a avut ocazii. În campania 1982-1983, Cârtu a marcat trei goluri (doua lui Shamrock Rovers si unul Fiorentinei), în timp ce Mircea Irimescu si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor cu o reusita în poarta irlandezilor de la Shamrock.

Nascut la : 13 mai 1959, Craiova
1976-1990: jucator la Universitatea Craiova
8 sept 1976: debut in divizia "A" la Universitatea Craiova
7 sept 1983: debut in nationala Romaniei
1984 component al echipei nationale la CE din Franta
1990: jucator la Electroputere Craiova
1993: antrenor secund la Universitatea Craiova
1994/1995: antrenor secund la Universitatea Craiova
1995/1996: antrenor secund la Universitatea Craiova (antrenor principal: Sorin Cartu)
1996/1997: antrenor secund la Universitatea Craiova (antrenor principal: Emerich Jenei), apoi antrenor principal (interimar)
2001/2002: antrenor secund la Extensiv Craiova (antrenor principal: Sorin Cartu)
2002/2003: antrenor principal Senaco Novaci (divizia "C"), apoi antrenor secund la Universitatea Craiova
2004: antrenor secund la Otelul Galati (antrenor principal: Sorin Cartu)
Meciuri / goluri în Divizia A: 318 / 62
Meciuri / goluri echipa nationala: 9 / 2
Meciuri / goluri cupele europene: 35 / 5
Absolvent al Facultatii de TCM
Cetatean de onoare al municipiului Craiova

CU STIINTA PANA LA MOARTE !

[Mancini]

Litã Dumitru

Lita Dumitru a jucat 442 de meciuri in prima noastra divizie si a marcat 64 de goluri. In 1973 si 1975 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului. La echipa nationala a fost selectionat de 57 de ori si a inscris 12 goluri. In 1970 a participat alaturi de nationala la Mondialul din Mexic, unde a avut o evolutie excelenta. De-a lungul vremii a imbracat tricoul stelei, Rapidului, Universitatii Craiova si la echipele Timisoarei: Poli, CFR si UMT. Ca antrenor a stat pe banca urmatoarelor echipe: Rapid, FC National, Jiul, Poli Iasi, Rocar, Callatis Mangalia, VFL Heilbronn (liga a patra germana), Al-Hilal (echipa de tineret). Gheorghe Hagi il apreciaza ca fiind "Idolul meu din copilarie. A fost un jucator fantastic, de necomparat si de neegalat."
Un mare jucator care a jucat la apusul carierei la Universitatea Craiova aducandu-si contributia la succesul din campania europeana 1982/1983.A ramas in istorie ca jucator al CRAIOVEI MAXIMA!

1981-1983: jucator la Universitatea Craiova

1996: antrenor principal la Rapid Bucuresti
2003: antrenor in Arabia Saudita
2003: antrenor la Chindia Targoviste (divizia "B")
2003/2004: antrenor la Electromagnetica Bucuresti (divizia "B")
2007: antrenor la Concordia Chiajna (divizia "B")